Primari constănțeni, premiați la Asociația Comunelor. Cârjaliu de la Agigea, desemnat „Primar de 4 stele”

carjaliu 1

În perioada 5-8 februarie, în București, a avut loc Adunarea Generala a Asociației Comunelor din România. La această ediție au participat peste 350 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele din România, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova.

asociatia comunelor

Cu acest prilej, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a primit Colanul de Aur. De asemenea, primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, a primit diploma „Primar de 4 stele”

„În perioada 5-8 februarie 2023 am participat la cea de a 26-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), un eveniment foarte important pentru administrațiile locale din mediul rural. În cadrul acestor întâlniri am discutat numeroase teme de interes pentru dezvoltarea comunităților din mediul rural dar am și dezbătut împreună cu reprezentanții autorităților centrale problemele cu care ne confruntăm. În cadrul acestui eveniment am avut onoarea să primesc în semn de apreciere Trofeul și Diploma de Excelență ”Primar de 4 stele” , fapt pentru care vreau să mulțumesc Asociației Comunelor din România și tuturor celor care mi-au acordat încrederea și sprijinul necesar pentru dezvoltarea comunei noastre”, a transmis primarul Cârjaliu.

primari psd pnl
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu