Premierul Ciucă și Salome Zurabichvili, președintele Georgiei, au discutat despre proiectul unui cablu pentru energie electrică prin Marea Neagră – VIDEO

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a primit-o marţi, la Palatul Victoria, pe Salome Zurabichvili, preşedintele Georgiei, aflată în vizită oficială în ţara noastră. Întrevederea cu preşedinta Georgiei a avut loc după semnarea Parteneriatului Strategic cu preşedintele României, Klaus Iohannis, un punct major de deschidere şi întărire a cooperării între cele două state, precizează Executivului într-un comuncat oficial. Cei doi oficiali au discutat despre marile proiecte de infrastructură menite să lege porturile georgiene de Constanţa şi Asia Centrală, prin intermediul Mării Caspice, via Caucazul de Sud şi Marea Neagră de România şi Uniunea Europeană – cablu pentru energie electrică, cablu de date, linii de transport naval şi proiecte de conectivitate între cele două state.
Cele două părţi au trecut în revistă bunele relaţii dintre cele două state, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi proiectele bilaterale de cooperare.Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a felicitat-o pe preşedinta Georgiei pentru obţinerea perspectivei europene şi a oferit sprijinul pentru îndeplinirea condiţionalităţilor necesare obţinerii statutului oficial de ţară candidată, efort în care România va fi alături şi va susţine demersurile Georgiei. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre marile proiecte de infrastructură menite să lege porturile georgiene de Constanţa şi Asia Centrală, prin intermediul Mării Caspice, via Caucazul de Sud şi Marea Neagră de România şi Uniunea Europeană – cablu pentru energie electrică, cablu de date, linii de transport naval şi proiecte de conectivitate între cele două state.
Preşedintele Georgiei, Salome Zurabichvili, a mulţumit României pentru tot sprijinul acordat, inclusiv în ceea ce priveşte cererea de aderare la Uniunea Europeană şi susţinerea constantă pentru aderarea la NATO. Doamna Zurabichvili a subliniat sprijinul masiv al populaţiei – peste 80% – pentru drumul european al Georgiei şi provocările dificile cu care se confruntă Georgia astăzi – două teritorii ocupate de către Federaţia Rusă, Abhazia şi Osetia de Sud, un flux constant de refugiaţi ucraineni şi un aflux de cetăţeni ruşi. Preşedintele Georgiei a menţionat responsabilitatea pe care noul statut privind perspectiva aderării la UE o impune, precum şi mobilizarea societăţii pentru a îndeplini condiţionalităţile prevăzute în Rezoluţia Consiliului European.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a asigurat-o pe preşedintele Salome Zurabichvili de tot sprijinul României pe drumul acestor reforme necesare cetăţenilor georgieni.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


