Premierul Ciucă: „Am trecut prin provocări greu de imaginat! Suntem sub povara unei crize dificile!”

„Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile și economia sub povara unei crize dificile”, spune premierul Nicolae Ciucă în mesajul de Anul Nou.

Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reușit, fiind uniți, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută și apreciată în întreaga lume. Pentru că românii au devenit un exemplu, iar calitățile lor au trecut dincolo de granițe. Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile și economia sub povara unei crize dificile. Ne-a adus pentru prima oară după multă vreme războiul aproape de granițele noastre. Secetă, prețuri mari la energie și gaze, dar și inflație”, transmite premierul Nicolae Ciucă în mesajul de Anul Nou.

Premierul adaugă că împreună „am reușit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creșteri la nivel european. Am investit masiv, susținând mediul de afaceri și atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuși riscurilor economice și sociale, confruntați cu creșteri dureroase de prețuri la utilități, alimente, carburanți. Intrăm în Noul An cu speranța că va fi unul mai bun. Că noi vom reuși să fim mai buni, mai atenți cu cei din jur, valorificând oportunitățile care vin și gestionând responsabil provocările. Nu vor lipsi nici unele, nici altele”.

Guvernul României va continua să protejeze interesele cetățenilor – arată Nicolae Ciucă -, să sprijine economia și să aibă grijă de cei vulnerabili: „Vom consolida poziția noastră alături de partenerii europeni și aliații din NATO, consolidând parteneriatul strategic cu Statele Unite. Investițiile în educație, sănătate, transporturi, digitalizare și mediu vor transforma România, apropiindu-ne și mai mult de modelul de dezvoltare occidental. Ca prim-ministru, am avut două linii de efort major: să conduc Guvernul de coaliție pentru a gestiona crizele și să intensific proiectele prin care țara noastră să își dezvolte economia. Asigurând acest echilibru, vom putea oferi tinerilor noștri un model de dezvoltare rezilient și performant. În prag de An Nou, vă doresc tuturor sănătate și bucurii alături de cei dragi!”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *