Predoiu (MAI) și calendarul aderării la Schengen: „Discuțiile și negocierile sunt în curs, constructive și cu o bună perspectivă, fără a exista deocamdată o decizie formală”
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, vorbește, într-un comunicat de presă, despre „calendarul aderării” la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, după ce, joi dimineață, la ședința de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a spus că acest lucru se va întâmpla efectiv în martie anul viitor.
„Discuțiile privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen cu miniștrii de Interne din statele membre UE, în primul rând cu colegii miniștri din Austria, Ungaria și Bulgaria au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât și în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia și Bruxelles. De asemenea, am ținut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alți oficiali europeni, dar și cu noul comisar Magnus Brunner, împreună cu care am avut o primă discuție la Viena încă din luna septembrie. Salut poziția domnului comisar Magnus Brunner exprimată recent la audierile din Parlamentul European, în cadrul cărora a exprimat… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!