Ponta, undă verde spre prezidențiale. BEC i-a validat candidatura

Candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central, în ședința de vineri, 14 martie. Ingrid Mocanu, reprezentanta AUR în BEC, afirmă că nu a susținut invalidarea candidaturii lui Victor Ponta: „Reprezentantul POT nu a scos un sunet, subsemnata a sintetizat argumentele din contestațiile formulate de diverși cetățeni, am susținut că iată! pentru oricine se pot aduce astfel de argumente, credibile sau NU, dar nu i se pot interzice drepturile electorale unui cetățean cu ele depline.”
Cei doi membri BEC au adus argumente pentru respingerea candidaturii, însă în urma dezbaterilor au votat pentru admitere.
Victor Ponta și-a depus, miercuri, candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Acesta s-a înscris ca independent, cu 320.000 de semnături. „Doar românii trebuie să decidă cine îi va conduce. Vreau pace, prosperitate și siguranță, vreau democrație și libertatea cuvântului”, spunea el. În aceeași zi, PSD a decis excluderea lui Victor Ponta din partid.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


