Polițist din Siliștea, reținut: A bătut un bărbat în secție până i-a rupt două coaste și apoi l-a abandonat pe câmp

Un poliţist din judeţul Constanţa a fost reţinut după ce a bătut un bărbat, în sediul Poliţiei Cernavodă, unde acesta fusese adus pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa. Bărbatul a fost lovit cu pumnii peste faţă şi cu piciorul în torace, dar şi cu bastonul telescopic, fiindu-i fracturate două coaste. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că Pompiliu-Dumitru Buşoi, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Siliştea, este cercetat pentru purtare abuzivă.
”La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 21.00, la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, unde persoana vătămată A.G. fusese adusă de o patrulă de la Siliştea pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa, deşi aflat în afara orelor programului obişnuit, dar în exercitarea voluntară a atribuţiilor de serviciu ca lucrător de poliţie care gestiona mapa situaţiei conflictuale a celor doi soţi, inculpatul a agresat-o în mod nejustificat pe persoana vătămată A.G., prin lovirea în mod repetat cu… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


