Poliția locală, mai aproape de tehnologie: Crușoveanu (PNL) a inițiat proiectul de lege prin care polițiștii locali vor purta camere de corp pentru intervenții 

crusoveanu 1

Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu a anunțat inițierea unui proiect de lege care va permite polițiștilor locali să utilizeze dispozitive portabile de înregistrare audio-video, de tip Bodycam, în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Scopul principal al acestei măsuri este asigurarea transparenței și obiectivității în relația dintre cetățeni și poliția locală, precum și protejarea polițiștilor împotriva agresiunilor sau acuzațiilor nefondate.

Potrivit proiectului, bodycam-urile vor putea fi activate în situații precum legitimarea și conducerea unei persoane la sediul poliției, utilizarea forței fizice sau constatarea unor contravenții și infracțiuni. Înregistrările realizate vor fi păstrate pentru maximum șase luni și vor fi folosite exclusiv în scopul menținerii ordinii publice, prevenirii și combaterii faptelor ilegale sau cercetării infracțiunilor, cu respectarea strictă a legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

Marian Crușoveanu subliniază că această inițiativă urmărește consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și oferirea unui instrument tehnic poliției locale, capabil să contribuie la intervenții mai eficiente și la creșterea siguranței în comunități.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu