Poliția kosovară, întâmpinată cu focuri de armă într-o zonă majoritar sârbă

O patrulă a fost luată drept ţintă în nordul Kosovo, după desfăşurarea unor poliţişti kosovari albanezi în urma demisiei membrilor sârbi ai forţelor de ordine, a anunţat vineri poliţia, potrivit AFP, conform Agerpres. Decizia guvernului din Kosovo de a desfăşura joi seară aceşti poliţişti în această regiune instabilă riscă să alimenteze şi mai mult tensiunile dintre Belgrad şi Priştina, în contextul în care majoritatea sârbă din nordul ţării respinge independenţa Kosovo şi se consideră ca făcând parte din Serbia. Atacul a avut loc la doar câteva ore după desfăşurarea poliţiei, când „persoane înarmate cu puşti au deschis focul dintr-o maşină” asupra unui vehicul al poliţiei, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat de presă. „Un poliţist a fost rănit uşor”, se mai arată în comunicat.

Poliţişti kosovari albanezi au fost desfăşuraţi pentru a acoperi un vid de securitate după abandonul colectiv al sârbilor locali din instituţiile guvernamentale, inclusiv din poliţie, conform guvernului kosovar. Aceste demisii au survenit ca reacţie la decizia Kosovo de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Priştina. Oficialii şi poliţiştii sârbi nu şi-au reluat funcţiile, deşi premierul Albin Kurti a acceptat să amâne aplicarea deciziei.

Vineri, premierul sârb Ana Brnabic a declarat, potrivit agenţiei sârbe de presă Tanjug, că acţiunile omologului său kosovar au adus Serbia şi Kosovo în pragul unui conflict armat, şi a explicat că Serbia are dreptul şi intenţionează să trimită din nou un anumit număr de militari în Kosovo.

Tensiunile au izbucnit după anunţul făcut de Kosovo privind organizarea de alegeri locale la 18 decembrie. Principalul partid politic sârb a anunţat că va boicota acest scrutin. Belgradul refuză să recunoască independenţa proclamată în 2008 de Kosovo, fostă provincie sârbă populată în majoritare de albanezi, recunoscută de SUA şi de majoritatea ţările din UE. România se află printre ţările care nu recunosc independenţa Kosovo. Minoritatea sârbă numără circa 120.000 de persoane din cei 1,8 milioane de locuitori din Kosovo.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *