Plată suplimentară pentru profesorii care depășesc 40 de ore pe săptămână, indiferent dacă activitatea este la școală sau acasă

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, susține că profesorii care prestează mai mult de 40 de ore de muncă pe săptămână trebuie recompensați financiar suplimentar, indiferent dacă activitatea se desfășoară la școală sau de acasă. Ministrul a conturat o abordare concretă: realizarea unei analize detaliate a fișei integrale a postului didactic, urmată de o cuantificare reală a tuturor activităților profesorilor. Aceasta ar trebui să stea la baza oricărei decizii privind norma didactică.
„Să cuantificăm aceste activități, iar cei care depășesc 40 de ore pe săptămână să fie recompensați suplimentar”, a declarat Mihai Dimian, oferind ca exemplu concret situația profesorilor implicați în corectarea lucrărilor de la simulările examenelor naționale.
În prezent, profesorii nu sunt plătiți suplimentar pentru corectarea lucrărilor elevilor care susțin simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Propunerea ministrului vizează remedierea acestei situații prin introducerea unui sistem de compensație financiară pentru munca care depășește standardul de 40 de ore săptămânale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


