Piedone și-a lansat partidul și o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei: „Cine îmi spune că un politician este integru, cu 25-30 de ani de experiență în politică, ăla nu este fată mare, ăla are himenul rupt”

Cristian Popescu Piedone și-a lansat noul partid, Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR), în fața a peste 5000 de susținători prezenți la Sala Palatului din București. Piedone a explicat că își dorește ”să spunem stop” și a explicat că obiectivul său este să ducă noul partid în Parlament, cu un scor de 10%. Pe lista invitaților la lansarea partidului s-au aflat senatorul Ninel Peia, deputatul Nicolae Păun, primarul Sectorului 2 Rareș Hopincă, primarul Sectorului 5 Vlad Popescu Piedone, dar și familia liderului, soția și fiica acestuia.
”Știu și sunt ferm convins, în peste 30 de ani de administrație locală, că am fost doar ales. Singurul post în care am fost numit a fost cel de președinte al ANPC, unde, bineînțes, deranjul a fost mai mare pentru că dumneavoastră a trebuit să vedeți realitatea și alții vor să vă inducă în continuare o realitate virtuală. Nu-i problemă, nu e prima dată în viață când am fost doborât de la o cârmă, atât de la Primăria Sectorului 4, cu tragedia de la Colectiv, care s-a demonstrat ulterior nevinovăția mea, dar după un an și o lună de pușcărie. Nu doresc nimănui, nici dușmanului, dușmanului meu, al vostru, să treacă prin ce am trecut eu, dar nu m-am lăsat. Nu m-am lăsat pentru că, de fiecare dată, bunul Dumnezeu și voi cetățenii mi-ați dat funcțiile în care ați considerat că sunt util. Am fost consilier general la Primăria Capitalei, primar la 2 primării, iar asta vi se datorează dumneavoastră. Întotdeauna când am venit în fața dumneavoastră nu am promis, dar am spus că vom fi puternici și nu am să dezamăgesc. Naționalismul sau suveranismul nu înseamnă să mă sui pe macarale, nu înseamnă să instig la ură, nu înseamnă să mă bat cu jandarmii. Avem nevoie de naționalism, de suveranism, dar moderat. Noi, astăzi, un partid nou pe eșicherul politic, dar cu multe insomnii pentru cei care ne privesc. Marile partide politice sunt în dezintegrare, vedem că au niște scoruri la care nu ne-am fi gândit niciodată și asta ni se datorează: ceea ce bagi în pământ, aia scoți (…) Sunt ferm convins că ați pus în antiteză și ați văzut ce s-a întâmplat cu Maria, care și-a pus alt costum. Este aceeași Mărie, cu altă pălărie și noi ne uităm în traistă. Traista care zi de zi este cum este! Cu tăieri de pensii, cu tăieri de sporuri, este adevărat că nu avem nevoie de sporuri ca să nu ne bâzâie musca, dar avem nevoie de sporuri pentru funcționarii publici. Nimeni nu este fată mare. Cine îmi spune că un politician este integru, cu 25-30 de ani de experiență în politică, ăla nu este fată mare, ăla are himenul rupt, vă păcălește. Eu nu sunt fată mare, da! Dar trebuie să spunem o dată stop, trebuie să și întoarcem! Ați fost alături de mine, m-ați ales, trebuie să și întorc.”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone crede că Anca Alexandrescu ar fi o variantă bună pentru Primăria Capitalei datorită experienței pe care o are pe scena politică. Noi avem nevoie astăzi de oameni reali, care să răspundă comunităților, spune Cristian Popescu Piedone.
„Văd un independent, doamna Anca Alexandrescu. Anca Alexandrescu, dacă astăzi, în tulburările acestor ape tulburi ale partidelor, neștiind care, cum, și ce vine și vor să amâne alegerile, are o expertiză. Are o expertiză de trei sau nu știu câți vicepremieri, are expertiza primarului general Sorin Oprescu, are expertiza administrației locale. Dar trebuie să fie independent. România, Bucureștiul are nevoie de un independent cu credibilitate și cu experiență. Da, Anca Alexandrescu poate fi o variantă”, a spus Cristian Popescu Piedone.
Întrebat de reporteri ce o recomandă pe Anca Alexandrescu, Piedone a replicat: „Vocea și talentul. În primul rând, am spus, datorită experienței. Nu cred că oricine de aici (…) poate să fie consilier la trei prim miniștri sau la un primar general. Și nu un consilier, un consilier de primă linie. Noi avem nevoie astăzi de oameni reali. Oameni care să răspundă comunităților.”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


