Petrolierele iraniene fac arta navigației prin blocada improvizată a SUA. Trump încă speră că așa ajunge din nou la negocieri

Conflictul din Orientul Mijlociu intră într-o nouă fază, în care armele militare sunt înlocuite treptat de instrumente economice. Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ 90% din comerțul anual al Iranului în valoare de 109,7 miliarde de dolari, a devenit epicentrul unei lupte pentru control economic și politic. Teheranul menține o prezență ferm în această cale navigabilă strategică, stabilind condiții pentru orice negociere, în timp ce Statele Unite au implementat o blocadă navală care ar putea schimba fundamental dinamica conflictului.

Consilierul militar al Liderului Suprem al Iranului, Mohsen Rezaei, a transmis joi un avertisment ferm: Republica Islamică nu se va retrage din Strâmtoarea Ormuz până când drepturile sale nu vor fi pe deplin garantate. Rezaei, fost comandant al Gărzilor Revoluționare Islamice, a subliniat că Iranul consideră această cale navigabilă drept un punct de pârghie critic și va continua să-și afirme controlul asupra acesteia ca răspuns la ceea ce Teheranul numește restricții ilegale asupra activității sale economice și maritime. Declarația vine la aproape o zi după ce Reuters relata că Iranul analizează o propunere de a permite trecerea liberă a navelor prin partea omanez a Strâmtorii Ormuz, în cazul în care Statele Unite și Iran vor ajunge la un eventual acord. Propunerea ar fi parte dintr-un posibil acord menit să reducă tensiunile, dar Teheranul impune condiții clare: drepturile sale trebuie pe deplin asigurate, iar acordurile trebuie redactate cu mai multă atenție, punând un accent mai puternic pe aspectele economice. Spre deosebire de SUA, care se tem de un război prelungit, Iranul este pe deplin pregătit și are experiență în război de lungă durată.

Miza reală a acestui conflict nu mai este pur militară. Raționamentul din spatele blocadei americane este că, dacă Iranul nu-și poate exporta petrolul și nu poate importa bunuri esențiale, va suferi consecințe financiare și umanitare atât de devastatoare încât nu va avea altă opțiune decât să accepte condițiile SUA pentru a pune capăt războiului. O economie deja distrusă de sancțiuni ar putea suferi rapid de penurie alimentară critică, hiperinflație și criză bancară. Ar fi o soluție ingenioasă dacă Trump ar răspunde la încercarea Iranului de a strangula economia globală prin închiderea parțială a Strâmtorii Hormuz cu propria sa manevră maritimă decisivă.

Dar speranțele crescânde ale oficialilor americani, ale editorialelor conservatoare și ale analiștilor că blocada ar putea îngenunchea Iranul se bazează pe o presupunere care a dus în mod repetat SUA pe căi greșite în Orientul Mijlociu. Strategia presupune că Iranul va răspunde la presiune într-un mod pe care Washingtonul îl percepe ca fiind logic. Speranța este ca liderii iranieni să ofere concesii pentru a atenua eventualele repercusiuni extreme ale blocadei. Planul sugereaza o speranță tacită că deteriorarea condițiilor economice ar putea declanșa noi disensiuni politice interne și ar putea pune la încercare controlul regimului. Este posibil ca SUA să subestimeze din nou rezistența sa în ceea ce liderii iranieni percep ca o bătălie existențială. Rapoartele CNN și ale altor surse sugerează că Trump credea că atacul american-israelian va pune capăt războiului rapid, cu mult înainte ca Iranul să poată lua măsuri precum închiderea strâmtorii.

Navele iraniene au deja găsit metode ingeniose pentru a ocoli blocada americană. Două nave, sancționate de SUA și probabil legate de Iran, au luat un traseu neobi­șnuit de sinuos pentru a intra în Golful Persic, ocolind blocada americană. Echipajele transportatorului de gaze G Summer și ale petrolierului Hong Lu au ales o rută peste șenalul navigabil, ajungând mai întâi în largul coastei Fujairah din Emiratele Arabe Unite, apoi deplasând-se spre nord-est, spre coasta iraniană, și abia apoi întorcând-se spre nord, spre Ormuz, pentru a trece printre insulele iraniene Larak și Qeshm și a intra în Strâmtoarea Persică. Potrivit agenției de știri Fars, un supertanker iranian a reușit, de asemenea, să treacă de blocadă. Era vorba de Alicia, un petrolier gol și sancționat, care a intrat în Golf miercuri cu câteva ore înainte de Hong Lu. Comandamentul Central al SUA a susținut însă că, în timpul celor 48 de ore de blocadă americană din Strâmtoarea Ormuz, nicio navă nu a intrat sau a ieșit din porturile iraniene. Discrepanța dintre afirmațiile americane și realitatea pe teren sugerează că blocada nu este atât de eficientă pe cât speră administrația Trump.

La fel ca o mare parte din conducerea lui Trump în timp de război, blocada a părut improvizată și slab explicată poporului american. Dar este o inițiativă militară realistă. Marina SUA dispune de resurse suficiente în regiune și are o experiență îndelungată în aplicarea blocadelor americane și internaționale, inclusiv în fosta Iugoslavie, Haiti și, mai recent, împotriva petrolierelor sancționate din Venezuela înainte de înlăturarea președintelui Nicolás Maduro. O analiză a Fundației pentru Apărarea Democrațiilor susține că blocada, menținută de nave americane în afara Strâmtorii Ormuz, susținută de avioane și trupe, poate fi eficientă. Miad Maleki, cercetător principal la FDD, susține că blocada ar putea afecta rapid economia Iranului, ar putea întrerupe cea mai mare parte a comerțului său, ar putea opri exporturile de petrol și ar putea declanșa inflația și presiuni asupra monedei în doar câteva zile. Iranul este deosebit de vulnerabil la un astfel de plan, deoarece peste 90% din comerțul său anual trece prin strâmtoare.

Blocada pune Iranul în fața unei noi dileme strategice. Opțiunile sale de escaladare sunt riscante, deoarece ar putea declanșa reluarea luptelor și ruperea armistițiului cu SUA și Israelul. Forțele Gărzii Revoluționare Islamice ar putea răspunde la blocarea porturilor lor prin reluarea atacurilor asupra aliaților SUA din Golf. O altă opțiune ar fi ca rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, să închidă o rută alternativă de trafic de petrol prin Marea Roșie. O astfel de mișcare ar fi o lovitură puternică pentru economia mondială și ar exercita cu siguranță presiune politică asupra lui Trump, deoarece războiul ar risca să scape de sub control. Dar Casa Albă este optimistă că blocada ar putea duce la o nouă rundă de negocieri cu Iranul, după eșecul primei sesiuni de săptămâna trecută din Pakistan.

Statele Unite discută organizarea unei a doua runde de negocieri de pace cu Iranul și sunt optimiste că se poate ajunge la un acord. Casa Albă a transmis că Statele Unite analizează organizarea unei noi runde de negocieri cu Iranul, exprimând în același timp optimismul privind șansele unui acord. Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a declarat miercuri că viitoarele discuții ar urma foarte probabil să aibă loc joi, la Islamabad, în cadrul eforturilor diplomatice intensificate după aproape șapte săptămâni de conflict. Pakistanul a transmis joi după-amiază că deocamdată nu a fost stabilită nicio dată pentru a doua rundă de negocieri între Statele Unite și Iran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Tahir Andrabi, a precizat că nu există un calendar confirmat, fără a exclude însă posibilitatea unor discuții viitoare.

Teheranul impune condiții importante înainte de a se așeza la masă. Mohammad Bagher Qalibaf, președintele Parlamentului iranian, a subliniat, într-o convorbire telefonică cu omologul său libanez, Nabih Berri, importanța unui armistițiu în Liban. Qalibaf a transmis că autoritățile iraniene urmăresc îndeaproape evoluțiile din Liban și susțin obținerea unui armistițiu permanent în conflictul din Orientul Mijlociu. Un armistițiu în Liban este la fel de important pentru Teheran ca un armistițiu în Iran, a declarat oficialul iranian. Libanul a fost atras în conflict pe 2 martie, după ce gruparea Hezbollah, susținută de Iran, a lansat atacuri asupra Israelului. Separatist, ambasadorul Statelor Unite în Liban, Michel Issa, s-a întâlnit miercuri cu Donald Trump și cu secretarul de stat Marco Rubio. Cei trei oficiali și-au reafirmat angajamentul față de negocierile în curs și față de eforturile ambasadei din Beirut de a sprijini restabilirea monopolului statului asupra forței și a suveranității Libanului.

Un oficial american a declarat pentru CNN că Washingtonul a oferit un acord care ar suspenda îmbogățirea uraniului pentru 20 de ani. Iranul voia cinci. Poate că există un compromis. O mediere de succes necesită ca fiecare parte să lucreze pentru a crea o zonă de oportunități comune în care interesele și obiectivele să poată fi satisfăcute și prezentate diverselor audiente din fiecare țară ca o victorie. Aceasta ar fi probabil o muncă de multe luni, incluzând discuții intense pe teme complexe, precum fizica nucleară și știința îmbogățirii uraniului.

Cea mai mare întrebare legată de noul blocaj impus de Trump asupra Iranului s-ar putea să nu fie ce se va întâmpla dacă acesta eșuează. Va fi ce urmează dacă funcționează. Mulți americani vor spera la pace. Dar este, de asemenea, adevărat că administrația a prezentat de săptămâni întregi Iranul ca fiind disperat să încheie un acord, în ciuda tuturor dovezilor disponibile. Până acum, mitologia președintelui privind arta negocierii, care presupune că fiecare criză este un acord care așteaptă să se încheie, a părut superficială în fața celor mai dificile probleme geopolitice ale lumii.