Peter Magyar le-a tăiat banii deputaților din Ungaria: Și-au votat reducerea indemnizațiilor cu 40%, toți au fost „pentru”

Deputații din Ungaria au acceptat să li se taie veniturile cu 40%. Măsura a fost votată de toți cei 188 de deputați prezenți la ședință, dintr-un total de 189.
Măsura a fost propusă de noua guvernare condusă de Peter Magyar, cu scopul de a ușura povara pe finanțele publice și pentru a da un semnal populației că politicienii sunt solidari cu oamenii de rând. Astfel, de luna viitoare, salariul de bază al deputaţilor ungari va fi de 3.690 de euro brut, informează AFP. Vor fi tăiate indemnizaţiile pentru închirierea de birouri, locuinţe şi plata personalului, iar rambursarea facturilor de telefonie mobilă nu se va mai face.
Peter Magyar e decis să facă reforme în țara sa și să combată corupția mult extinsă în timpul predecesorului său, Viktor Orban. Potrivit lui Ferenc Biro, şeful Autorităţii pentru integritate, guvernarea Orban, care a durat 16 ani, a costat Ungaria cel puţin 186 de miliarde de euro. Dar Peter Magyar vrea să taie și salariile primarilor, miniștrilor și directorilor companiilor de stat cu 40%. Primarii deja s-au revoltat. Fostul candidat la funcția de premier, Péter Márki-Zay, s-a declarat total împotrivă. În același timp, primarul orașului Algyő, Áron Molnár, a amenințat că își va da demisia și își va căuta un alt loc de muncă dacă salariul îi va scădea.
Potrivit sistemului de calcul al salarizării din Ungaria, primarii din comunitățile mici primesc mai puțin, iar sumele cresc pe măsură ce populația este mai mare.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


