Persoanele cu handicap vor beneficia de o „indemnizație compensatorie” de până la… 368 de lei

Persoanele cu dizabilități vor primi a 13-a indemnizație, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat în lucru la Guvern. Actul normativ prevede că în luna ianuarie 2023, persoanele cu dizabilități „vor beneficia în mod excepțional de o indemnizație compensatorie” acordată atât persoanei adulte, cât și pentru copii. Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:

a) în valoare de 368 lei pentru persoana cu handicap grav;

b) în valoare de 279 lei pentru persoana cu handicap accentuat;

c) în valoare de 64 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:

a) în valoare de 316 lei pentru copilul cu handicap grav;

b) în valoare de 184 lei pentru copilul cu handicap accentuat;

c) în valoare de 64 lei pentru copilul cu handicap mediu.

Potrivit proiectului de OUG, indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii.

Pentru că este un drept special, indemnizația compensatorie nu se recuperează, nu se urmărește silit și nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de legea privind venitul minim garantat, de legea privind alocația pentru susținerea familiei și de legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Indemnizațiile pentru veterani

Guvernul mai propune ca începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război să li se acorde o indemnizaţie după cum urmează:

a) invalizilor de război:

– 1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

– 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;

– 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;

b) veteranilor de război:

– 780 de lei lunar;

c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:

– 780 de lei lunar.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *