Pentru stat, antreprenorul este un pericol: Guvernul preferă o populație de salariați dependenți, în locul cetățenilor liberi și independenți

Sistemul fiscal din România reflectă tot mai evident o filosofie economică centralizată, orientată spre maximizarea controlului administrativ și minimizarea efortului de colectare a taxelor. În spatele politicilor publice și al reglementărilor succesive se conturează o strategie în care statul tinde să favorizeze marile corporații în detrimentul micilor întreprinzători și al lucrătorilor independenți. Deși discursul oficial susține încurajarea mediului de afaceri local și diversitatea antreprenorială, aparatul birocratic românesc funcționează după o logică a eficienței administrative directe. Din perspectiva organelor de control și a Ministerului Finanțelor, gestionarea unui număr restrâns de contribuabili mari simplifică masiv operațiunile de verificare fiscală, reduce cheltuielile de monitorizare și garantează un flux financiar predictibil către bugetul consolidat al statului, spre deosebire de efortul uriaș necesar pentru auditarea sutelor de mii de întreprinderi mici și mijlocii.

Mecanismul reținerii la sursă reprezintă piatra de temelie a acestei arhitecturi fiscale, având un dublu rol, atât economic, cât și psihologic. Prin transferarea obligației de colectare și virare a impozitelor către marii angajatori, statul român intercalează o barieră invizibilă între cetățean și adevărata sa povară fiscală. Muncitorul primește lunar suma netă, pierzând contactul direct cu valoarea reală a contribuțiilor care îi sunt prelevate înainte ca banii să ajungă în contul său. Companiile mari devin astfel administratori financiari externi ai statului, executând deciziile de impozitare prin decizii administrative rapide și asigurând colectarea veniturilor la sursă fără riscul unei rezistențe sociale directe sau al unei evaziuni la nivel individual.

Efectul secundar inevitabil al acestui model este sufocarea treptată a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a liber-profesioniștilor. Antreprenorii independenți reprezintă prin natura lor o masă descentralizată, flexibilă și greu de încadrat în tipare rigide de control, fiind adesea percepuți de aparatul fiscal drept surse constante de incertitudine și evaziune. Prin aplicarea unei presiuni administrative și fiscale disproporționate asupra celor mici, economia națională este împinsă spre o dependență accentuată de marii jucători din piață. Se creează astfel o relație convenabilă între decidentul politic și marile corporații, în care accesul la resurse și la piață este oferit la schimb pentru o colectare facilă a impozitelor și o gestionare controlată a forței de muncă, transformând marea majoritate a cetățenilor în simpli salariați dependenți de un sistem rigid.