Paza bună trece primejdia din familie: Parlamentul a scăpat personalul contractual din administrație de interdicția relațiilor de rudenie la locul de muncă

Plenul Senatului a votat, miercuri, în calitate de for decizional, eliminarea din Codul Administrativ a unor interdicții care au intrat în vigoare pe 9 august și care vizau regimul incompatibilităților și conflictelor de interese în cazul personalului contractual din administrația publică centrală și locală. Decizia vine în contextul în care toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se aflau în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă de gradul I (părinți/copii) nu mai puteau să fie în relație de tip șef-subaltern începând cu data de 8 octombrie. Legea merge la promulgare la șeful statului. S-au înregistrat 82 de voturi „pentru”, 19 voturi „contra” și 21 abțineri. După vot, liderul senatorilor USR a anunțat că grupul parlamentar va ataca legea la Curtea Constituțională.
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă de gradul I (părinți/copii) nu vor mai putea să fie în relație de tip șef-subaltern începând cu data de 8 octombrie, conform modificărilor publicate în Monitorul Oficial pentru Codul Administrativ și coroborate cu o interpretare a Agenției Naționale de Integritate. Actul normativ introduce o serie de noutăți în articolul 550 din Codul Administrativ în sensul că personalului contractual din administrația publică (ministere, primării, prefecturi, agenții, deconcentrate) i se vor aplica următoarele interdicții aplicate funcționarilor publici:
Conflictul de interese. Este în conflict de interese personalul contractual care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.
În cazul existenței unui conflict de interese, personalul contractual este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, Iuarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii. Încălcarea dispoziţiilor reprezintă abatere disciplinară și se sancţionează în condiţiile prevăzute la art. 248 din Codul Muncii prin:
a) avertisment scris;
b) retrogradare din funcție pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Interdicție la relații ierarhice directe. Nu sunt permise între personalul contractual raporturi ierarhice în cazul în care sunt soţi sau rude de gradul I (părinte-copil). Persoanele aflate în această situație vor trebui să iasă în termen de 60 de zile din raporturile ierarhice directe de tip șef-subaltern. Situaţiile se constată de către şeful ierarhic superior care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe. Termenul de 60 de zile va expira pe 8 octombrie.
Conform legii care a trecut de Senat, se aprogă alineatele (2)-(6) ale art. 550 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Prevederile care se abrogă făceau referire la regimul incompatibilităților și conflictelor de interese în cazul personalului contractual din administrația publică centrală și locală. În practică, se aplicau angajaților contractuali aceleași interdicții de integritate aplicabile funcționarilor publici și demnitarilor.
„Prin urmare, având în vedere că legiuitorul nu face distincție între diferitele categorii de personal contractual, opinăm că prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003 se aplică întregului personal contractual la care se referă Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice din Codul Administrativ. Astfel, interdicțiiile și restricțiile legale pe care le au funcționarii publici se aplică și angajaților contractuali din instituțiile publice, însă adaptate la statutul lor specific (adică adaptate de la un raport de serviciu/numire la un raport de muncă bazat pe contract)”, este de părere ANI. Astfel, noile prevederi s-ar aplica pentru următorii angajați, conform Codul Administrativ:
a) personal contractual de specialitate din administrația publică centrală și locală care desfășoară activități ce presupun îndeplinirea unor atribuții și responsabilități complexe pentru care se cer calificări obținute prin studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ori studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, cum sunt conducătorii serviciilor publice deconcentrate prevăzuți la art. 280 alin. (2) care nu sunt funcționari publici, personalul care asigură mentenanța echipamentelor și rețelelor informatice, personalul de conducere al compartimentelor administrative, personalul medical și cel de specialitate psihologică al autorităților publice, proiectanții și alții asemenea
b) personal contractual încadrat la nivelul autorităților administrative autonome sau la nivelul autorităților publice prevăzute în anexa nr. 13, în condițiile legii
c) personal contractual detașat în rețeaua misiunilor diplomatice ale României, încadrat la nivelul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale, altele decât ministerul cu atribuții în domeniul afacerilor externe;
d) personal contractual încadrat la cabinetul demnitarilor, aleșilor locali sau la cancelaria prefectului;
e) personal contractual suport care desfășoară activități de secretariat, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază și altele asemenea, ce deține studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, pentru care nu se aplică prevederile prezentului cod;
f) personal contractual cu regim special reglementat de legislația specifică aplicabilă, încadrat la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexa nr. 13.
„Referitor la personalul contractual din societățile de interes local, opinăm că nu intră sub incidența dispozițiilor art. 550 din Codul Administrativ, având în vedere că această categorie de personal nu este reglementată în cuprinsul actului normativ anterior menționat”, se arată în punctul de vedere al ANI. „De asemenea, opinăm că dispozițiile art.550 din Codul Administrativ nu sunt aplicabile personalului didactic din învățământ, având în vedere că această categorie de personal nu este menționată la art. 539 din Codul Administrativ”, conform instituției.
Textul alineatelor abrogate:
- „(2) Personalul contractual este în conflict de interese dacă se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
- (3) În cazul existenței unui conflict de interese, personalul contractual este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să îl informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a atribuțiilor personalului contractual, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.
- (4) În cazurile prevăzute la alin. (2), conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct personalul contractual în cauză, va desemna o altă persoană, care are aceeași pregătire și același nivel de experiență.
- (5) Încălcarea dispozițiilor alin. (3) reprezintă abatere disciplinară și se sancționează în condițiile prevăzute la art. 553^2.
- 6) Prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual.
Legea adoptată de Senat mai spune că personalul contractual care a intrat în stare de incompatibilitate sau conflict de interese din 9 august și până la intrarea în vigoare a noii legi, nu vor răspunde juridic. Criticii prevederii au spus că se introduce o formă de amnistie. „Situațiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit dispozițiilor art.550 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, după caz, nu constituie incompatibilități sau conflict de interese, după caz, și nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora”, conform textului adoptat la vot. Explicarea deciziei a fost că aplicarea fără o perioadă de tranziție poate genera pierderi de personal, dificultăți și blocaje în desfășurarea unor activități administrative esențiale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


