Partidele politice au primit anul acesta 38 de milioane de euro de la AEP. Se puteau construi 33 de școli

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis că în luna septembrie au fost virate partidelor politice subvenţii în valoare totală de 28,5 milioane de lei. Astfel, conform comunicatului de presă al AEP, PSD a primit în luna septembrie suma de 10,9 milioane de lei, PNL – 9,3 milioane de lei, USR – 5 milioane de lei, AUR – 2,2 milioane de lei, PMP – 574.141 lei şi Pro România – 414.828 lei. În total, în 2022, partidele au primit de la stat peste 187 de milioane de lei, adică aproximativ 38 de milioane de euro. 

Ce se putea face cu acești bani? De exemplu, se puteau construi 115 kilometri de drum comunal sau 68 de kilometri de drum județean. Potrivit Ministerului Dezvoltării (MDLPAT), standardele de cost pentru drumuri finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, costul standard maxim pentru un kilometru de drum comunal este de 330.000 euro, iar pentru un drum județean nu poate depăși 560.000 euro pe kilometru. Sau, cu banii pe care i-a plătit partidelor în 2022, statul putea construi 33 de școli. Una dintre ultimele școli noi inaugurate în România, construită într-o comună din Dâmbovița, a costat 5,6 milioane de lei.

Câți bani au primit partidele în august:

AEP a virat, în august, în conturile partidelor aproape 17 milioane de lei. Cei mai mulţi bani au fost viraţi în conturile PSD, respectiv peste 6,5 milioane de lei. În total, AEP a virat 16.972.063,09 lei. PSD a primit cei mai mulţi bani, respectiv 6.534.585,12 lei. Partidului Naţional Liberal i-au fost viraţi 5.539.682,82 lei. USR a primit 2.986.325,78 lei, AUR 1.322.548,64 lei, iar PMP 341.894,92. Formaţiunea fondată de Victor Ponta, Pro România, a primit 247.025,81 lei.

Câți bani au primit partidele în iulie:

Doar în luna iulie, partidele politice „au înghițit” aproape 17 milioane de lei din bugetul de stat, bani virați de Autoritatea Electorală Permanentă sub formă de subvenţii.

Autoritatea Electorală Permanentă aduce la cunoştinţa opiniei publice valoarea subvenţiilor virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna iulie 2022, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 şi a înregistrării fuziunii prin absorbţie a Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate de către Partidul „Uniunea Salvaţi România” în Registrul Partidelor Politice şi a radierii Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate din Registrul Partidelor Politice, conform sentinţei civile 80/DEC/P/30.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 653A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IV-A Civilă în 16.04.2021 şi a prevederilor art.38 alin.(1) din Legea 14/2003-Legea partidelor politice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arăta într-un comunicat AEP.

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic în luna iulie 2022 (lei):

1PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT6.534.585,12
2PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL5.539.682,82
3UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA2.986.325,78
4ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR1.322.548,64
5PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ341.894,92
 6PARTIDUL PRO ROMÂNIA247.025,81
                                    TOTAL16.972.063,09

Autoritatea Electorală Permanentă anunţa pe 1 august că a virat, în perioada ianuarie-iunie 2022, în conturile formaţiunilor politice sume în valoare de 124.890.327,26 lei, reprezentând subvenţii de la bugetul de stat. În total, în perioada ianuarie-septembrie 2022 AEP a virat în conturile partidelor sume în valoare de 187.335.450 de lei, aproximativ 39 de milioane de euro.

Partidele vor primi și mai mulți bani de la bugetul de stat, bani publici, după rectificarea bugetară. Biroul de presă al Guvernului a confirmat pentru Europa Liberă că Autoritatea Electorală Permanentă va primi suplimentar, după aprobarea rectificării bugetare, suma de 24,4 milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro) pentru susținerea activității partidelor politice. Demersul vine în urma solicitării Autorității Electorale Permanente (AEP), care a cerut majorarea subvenției pentru partidele politice cu reprezentare parlamentară și locală. Potrivit datelor AEP, partidele au cheltuit anul trecut doar jumătate din suma încasată ca subvenție la buget, iar peste 122 de milioane de lei au rămas în vistieria de partid.

Bugetul AEP pentru 2022, din care funcționează instituția și se virează și subvenția pentru partide, este de 234 de milioane de lei. La acest buget se vor adăuga cele 24,4 milioane de lei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *