Parlamentul European a aprobat începerea negocierilor cu Consiliul pentru euro digital, dar vrea obligația statelor din zona euro de a menține accesul la cash

Parlamentul European a votat începerea negocierilor cu Consiliul privind euro digital, o nouă formă electronică de bani emisă de Banca Centrală Europeană, care ar urma să funcționeze online și offline. Poziția Parlamentului cere protecții pentru viața privată, servicii de bază gratuite, un plafon pentru suma de euro digitali pe care o persoană o poate deține și obligația statelor din zona euro de a menține accesul la numerar. Parlamentul European a aprobat începerea negocierilor cu Consiliul privind crearea euro digital, o formă electronică de bani emisă de Banca Centrală Europeană. Votul deschide etapa negocierilor interinstituționale, în care Parlamentul și statele membre vor încerca să stabilească forma finală a proiectului.
Votul pentru crearea euro digital a fost 416 pentru, 169 împotrivă și 22 de abțineri. Euro digital ar urma să funcționeze online și offline. Parlamentul cere protecții pentru viața privată și procesarea datelor doar în măsura strict necesară. Țările din zona euro ar trebui să păstreze accesul la numerar, iar firmele nu ar putea interzice plata cash.
Euro digital ar fi o nouă formă de bani publici, emisă de Banca Centrală Europeană, dar folosită electronic. Spre deosebire de banii ținuți într-un cont bancar comercial sau într-o aplicație privată de plată, euro digital ar fi o formă digitală a monedei emise de banca centrală. Parlamentul prezintă proiectul și ca pe o modalitate de reducere a dependenței de furnizori de plăți din afara Uniunii Europene. În prezent, o parte importantă a plăților electronice depinde de scheme, infrastructuri și companii internaționale. Euro digital ar putea oferi cetățenilor și firmelor o opțiune europeană de plată, susținută de BCE.
Plenul a aprobat mandatul pentru negocieri cu 416 voturi pentru, 169 împotrivă și 22 de abțineri. Un al doilea dosar, privind furnizarea de servicii în euro digital de către prestatori de servicii de plată din state membre care nu au euro ca monedă, a fost aprobat prin ridicare de mână. Decizia vine după ce grupurile ECR și PfE au contestat hotărârile Comisiei pentru afaceri economice și monetare din 23 iunie 2026 de a începe negocierile. Plenul a confirmat însă mandatul, iar raportorul Fernando Navarrete Rojas, eurodeputat PPE din Spania, va conduce echipa de negociere a Parlamentului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


