Parlamentarii, chemați degeaba în noua sesiune: Fără program de lucru și ordine de zi! Deputatul Focșa, către Simonis: „Hai la muncă, să muncim, dă Doamne să nu găsim! Cursul valutar se afișează în ultimul moment, după ce ai deschis ușa la birou”

focsa1

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16:00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor. Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată de la ora 14:00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

În ciuda programului anunțat inițial, deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa a reclamat faptul că luni dimineață toți parlamentarii au ajuns degeaba la București, întrucât nu a fost afișat programul de lucru și ordinea de zi:

„Hai la muncă, să muncim, dă Doamne să nu găsim! Nici până la ora asta, 09:00, luni, 4 septembrie, nu este afișat programul de lucru și ordinea de zi la Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor. Ultima afișare este despre ședința comună a celor două camere din 10 iulie. Frumos!!! Cum comentați domnilor colegi din Biroul Permanent?”, a transmis Focșa.

Ulterior, parlamentarul constănțean s-a dezlănțuit pe președintele Camerei, Alfred Simonis, amintind faptul că acesta, în tinerețea sa, a fost… valutist:

„Totul este în regulă. Să nu uităm cui a predat Ciolacu sceptrul de președinte al Camerei Deputaților, lui Alfred Simonis, finuțul lui Grindeanu. Omul are dreptate. Cursul valutar se afișează în ultimul moment, după ce ai deschis ușa la biroul de schimb valutar”, i-a precizat deputatul Focșa.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor. De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului. În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi.

Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale și, astăzi, o moțiune de cenzură.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu