Parc nou în locul fostului sediu RAR. Primăria Constanța: „Încep lucrările de demolare”

1 9

Terenul fostului RAR va fi eliberat de sarcini, spațiul industrial situat pe strada Eliberării nr. 46 va fi redat comunității, anunță vineri Primăria Constanța.

Începând cu data de 14 septembrie vor începe lucrările pentru obiectivul „Lucrări de demolare a imobilului situat în Constanța, str. Eliberării nr. 46 (fosta bază RATC/fost sediu RAR)”. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de desființare nr. 8/26.05.2026, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 23^4 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. După desființarea construcțiilor, zona va fi revitalizată prin proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în cartierul Compozitori”, care presupune amenajarea unui parc destinat activităților recreative, cu zone de odihnă, relaxare, sport, picnic și spații de agrement.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu