Parada politicienilor, de Sărbătoarea marinarilor. Iohannis, la ultimul discurs de Ziua Marinei: „În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoționant pentru mine. Românii sunt apărați și protejați în fața oricăror amenințări” – VIDEO

iohannis

O serie de manifestări dedicate Zilei Marinei Române sunt programate, joi, la Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti. Statul Major al Forţelor Navale a informat, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024″ va fi prezentat, între orele 10,00 şi 12,00, publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa. De la ora 20,30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu – Portul Turistic Tomis.

Ziua Marinei Române este marcată şi în Portul Turistic Mangalia prin exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024″, jocuri şi concursuri marinăreşti, expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10,00 şi 14,00, iar seara, de la 19,30, evenimentul se va încheia cu un spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor militari.

ziua marinei faleza1

Exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024″ va fi prezentat publicului din Brăila, între orele 10,00 şi 12,30, pe faleza Dunării, în zona Moara Violatos, iar de la ora 20,30 va avea loc retragerea cu torţe a marinarilor.

La Galaţi, Ziua Marinei Române este sărbătorită pe faleza Dunării, în zona Elice, printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va începe la ora 17,00 şi va fi urmată de un exerciţiu demonstrativ şi de parada navelor militare şi civile.

teodosie ziua marinei
artificii ziua marinei 1

La Tulcea, publicul din municipiu este invitat pe faleza Dunării, în intervalul orar 10,00-13,00, unde se va desfăşura exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024″, precum şi jocuri şi concursuri marinăreşti.

Ziua Marinei Române este marcată în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă care va fi organizată, în intervalul orar 9,00-10,00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader). 

Iohannis: „Aici, pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic”

Mii de turişti şi constănţeni sunt prezenți, miercuri, la manifestările organizate de Ziua Marinei, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. La acest eveniment participă preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Angel Tîlvăr şi ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Președintele Klaus Iohannis a sosit la Ziua Marinei organizată pe faleza din Constanța doar cu Nicolae Ciucă și alți lideri PNL, miniștri Justiției Cătălin Predoiu și al Apărării Angel Tîlvăr, dar fără premierul Marcel Ciolacu. Nici soția președintelui nu apare la eveniment, Carmen Iohannis fiind o apariție frecventă la astfel de evenimente alături de președinte. Premierul Marcel Ciolacu se află împreună cu Paul Stănescu la Mănăstirea Văratec.

iohannis1

„În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoționant pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună una dintre cele mai așteptate sărbători. Se creează de fiecare dată o atmosferă extraordinară aici! Mă bucur să văd atât de mulți români veniți special aici pentru a participa la festivitățile dedicate navigatorilor noștri, militari și civili deopotrivă, care poartă cu mândrie drapelul României în lume. Dragi marinari, nu întâmplător protectoarea Marinei Române este Sfânta Fecioară Maria, ale cărei atribute – hotărârea, tenacitatea și forța – îi inspiră pe marinarii noștri, astfel încât să facă față provocărilor acestei vocații speciale. Profesia de marinar se potrivește temerarilor veritabili, caracterelor puternice și celor capabili de sacrificiu și în măsură să abordeze neînfricat provocările de orice natură. Dăruirea și profesionalismul cu care dumneavoastră, marinarii, purtați drapelul României în lume sunt exemplare și devin repere pentru întreaga societate și modele de urmat în special pentru tinerele generații. Totodată, cu respect și recunoștință, ne gândim astăzi și la cei care au plătit jertfa supremă pe mările și oceanele lumii, departe de familie și de cei dragi, și aducem un pios omagiu eroilor marinari ai României. Doamnelor și domnilor, chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o țară sigură și stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii și de Aliații din Uniunea Europeană și din NATO. Aici, pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic și militar al României din ultimii ani. Țara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate, iar cetățenii români sunt apărați și protejați în fața oricăror potențiale amenințări. Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută și tratată ca fiind de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial și în cele mai importante documente strategice ale NATO. Prin dialog și implicare permanentă, am consolidat această abordare inclusiv la recentul Summit NATO de la Washington, când toți Aliații au subliniat că rămân ferm angajați față de securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru țara noastră. Iată, așadar, că România este recunoscută și apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională și un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Este și firesc să fie așa, pentru că România are o serie de inițiative care produc deja rezultate importante pentru securitatea regiunii noastre, una dintre ele fiind înființarea unei Grupări Operative pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia. Doamnelor și domnilor, începând cu anul 2015, am înființat și operaționalizat numeroase structuri NATO în România, iar prezența camarazilor noștri Aliați, care se antrenează alături de militarii români pe teritoriul național, a crescut constant, atingând un număr de aproximativ 5.000 de militari Aliați dislocați în România. Această colaborare denotă angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington. Îmi reafirm cu acest prilej aprecierea și recunoștința pentru prezența în țara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Spania, Bulgaria, Ungaria, Canada, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord și Luxemburg. Totodată, le mulțumesc forțelor aeriene din Finlanda și Marea Britanie, care au încheiat recent misiunea de poliție aeriană în România. Doamnelor și domnilor, România continuă să fie un pilon important al securității regionale și euroatlantice. Rămânem solidari cu Aliații noștri din NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană în eforturile de asistență dedicată Ucrainei, care luptă de peste doi ani și jumătate împotriva unei agresiuni brutale și ilegale. Dragi marinari, devotamentul, tenacitatea și spiritul de sacrificiu care vă definesc constituie un exemplu de excelență, iar Forțele Navale Române reprezintă un simbol al puterii și al rezilienței naționale. În contextul actual de securitate, tot mai provocator, inclusiv în mediul maritim, rolul Forțelor Navale Române în asigurarea libertății de navigație și a securității maritime este esențial. Cu prilejul Zilei Marinei Române, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor deosebite obținute, am dat curs propunerii ministrului apărării naționale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forțelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari. Vă felicit pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, atât în apele teritoriale, cât și dincolo de acestea, alături de Aliații și de partenerii noștri din NATO și din Uniunea Europeană, și vă urez mult succes în continuare! Totodată, le doresc marinarilor civili sănătate și cât mai multe reușite în activitatea lor profesională, oriunde s-ar afla! Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă în pază și în ocrotire! La mulți ani și bun cart înainte!”, a spus șeful statului:

Ciolacu: „Îi felicit, îi respect şi le mulţumesc tuturor marinarilor români pentru efortul şi munca lor”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu le transmite marinarilor, cu ocazia Zilei Marinei, că îi respectă şi le mulţumeşte pentru efortul şi munca lor de zi cu zi.

image 5

„Îi felicit, îi respect şi le mulţumesc tuturor marinarilor români, militari sau civili, pentru efortul şi munca lor de zi cu zi. „La mulţi ani”, în această zi sfântă de 15 august, Ziua Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni!”, a scris premierul pe Facebook.

Creştinii prăznuiesc joi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. 

Tîlvăr: „Rolul Forţelor Navale e esenţial în arhitectura de securitate naţională”

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr afirmă, în mesajul de Ziua Marinei, că azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale e esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

„În această zi importantă, în care prăznuim Adormirea Sfântei Fecioare Maria, le spunem „La mulţi ani” marinarilor militari! Azi, mai mult ca oricând, rolul Forţelor Navale Române este esenţial în arhitectura de securitate naţională, în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate, afectat de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a transmis ministrul Tîlvăr.

tilvar 1

El menţionează că anul acesta a fist operaţionalizat, împreună cu Bulgaria şi Turcia, Grupul operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, al cărui principal scop este de a menţine siguranţa traficului maritim prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi prin operaţii conexe de căutare – salvare pe mare.

„Mulţumesc marinarilor noştri militari care asigură prezenţa continuă cu nave şi alte capabilităţi militare în zonele de responsabilitate de pe mare şi de la Dunăre. Bun cart înainte!”, afirmă Tîlvăr în finalul mesajului.

ziua marinei

După primirea persoanei oficiale şi trecerea în revistă a gărzii de onoare, a fost înălțat drapelul României pe catargul de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare au fost ridicate Pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi tragerea celor 21 de salve de tun.

fortele navale ziua marinei

„În continuare, Şeful Statului Major al Forţelor Navale va adresa mesajul de bun venit la eveniment, după care vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale şi un serviciu religios, cu depunerea ancorelor de flori în apa Mării Negre, în memoria eroilor marinari”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale Române. 

Apoi, Zeul Neptun și-a făcut apariţia de la bordul şalupei maritime „Luceafărul” și a dat startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.

ziua marinei naval

Reprezentanţii Forţelor Navale au menţionat că salutul de deschidere a exerciţiului demonstrativ întrunit va fi transmis de către cadeţii de la bordul Navei-şcoală „Mircea”, iar trei paraşutişti vor fi lansaţi din elicoptere pentru a prezenta publicului aflat pe faleză drapelele României, NATO şi UE.

„Exerciţiul naval întrunit «Forţele Navale Române 2024» cuprinde secvenţe din activităţile de instruire executate de marinarii militari, precum inserţia unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviaţiei inamice, căutarea şi atacul submarinului inamic, respingerea desantului maritim, combaterea migraţiei ilegale pe mare şi apuntarea unui elicopter Puma Naval la bordul fregatei «Regele Ferdinand»”, au mai precizat reprezentanţii Forţelor Navale. 

ceremonie fortele navale

Finalul exerciţiului va fi marcat prin defilarea navelor şi aeronavelor militare, a velierelor şi ambarcaţiunilor civile, iar garda de onoare va defila pe faleza Comandamentului Flotei, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale.

ziua marinei faleza

Seara, de la ora 20:00, Muzica Militară a Forţelor Navale va încânta publicul cu un mini-concert, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, care va fi urmat de aprinderea Pavoazului electric la navele militare şi de retragerea cu torţe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, unde formaţia muzicală va susţine un concert. Ziua Marinei Române se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu – Portul Turistic Tomis.

Peste 2,6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria

Peste 2,6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria, cele mai numeroase fiind femeile.

Aproape 2 milioane de femei poartă numele Maria sau derivate ale acestuia. Din cele 1.996.762 de femei, 1.486.913 se numesc Maria. Pe locul al doilea ca număr se află cele care se numesc Mariana – 264.991, urmate de cele care se numesc Mărioara – 51.460 şi de cele care poartă numele Marinela 50.873. Numele întâlnite cel mai rar sunt Marusia – 806 şi Mery – 172. De asemenea, 652.539 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria, cei mai mulţi, 316.800, purtând numele Marian.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu