Paradă de Ziua Victoriei, la Moscova: Rusia aplică armistițiu de trei zile în Ucraina

Armistiţiul de trei zile cu Ucraina, ordonat unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a marca comemorarea victoriei asupra Germaniei naziste pe 9 mai, a intrat joi în vigoare. Războiul dintre Ucraina și Rusia a ajuns în ziua cu numărul 1170 de conflict armat. Rusia și China au semnat un număr mare de documente joi, inclusiv un acord de investiții actualizat, a declarat președintele rus Vladimir Putin președintelui chinez Xi Jinping la o întâlnire la Moscova, potrivit Reuters.
Ucraina a emis o alertă aeriană în șapte regiuni din estul țării, afirmând că există pericolul ca Rusia să utilizeze rachete balistice, în ciuda anunțului Kremlinului privind un armistițiu, au anunțat joi forțele aeriene ucrainene, transmite Reuters. Forţele aeriene ale Ucrainei au anunţat într-o postare pe Telegram că avioane ruseşti au lansat bombe ghidate asupra regiunii Sumî din nordul Ucrainei în primele ore ale dimineţii de joi, încălcând încetarea focului declarată unilateral de Vladimir Putin pentru trei zile, în perioada 8-10 mai, cu ocazia Zilei Victoriei. Informația nu a putut fi verificată independent, relatează Reuters. Forţele aeriene ucrainene susţin că bombele au fost lansate la aproape trei ore după ce a intrat în vigoare încetarea focului de trei zile declarată de preşedintele rus Vladimir Putin.
Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile care îi transportau pe liderii slovac şi sârb la Moscova pentru parada cu ocazia victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat miercuri preşedintele Gitanas Nauseda, relatează Reuters. Moscova așteaptă 29 de lideri mondiali la celebrarea Zilei Victoriei care va avea loc pe data de 9 mai. La această paradă vor lua parte 13 țări, inclusiv China. Evenimentele se vor desfășura de astăzi până pe 11 mai, iar tradiționala paradă va avea loc în Piața Roșie din inima capitalei ruse. Mai mulți veterani americani din cel de-Al Doilea Război Mondial sunt așteptați să participe, dar nu este clar dacă vreun oficial SUA va fi prezent. Consilierul pentru politică externă al Kremlinului a transmis că trupele nord-coreene vor lua parte la paradă. Printre liderii care vor participa se numără și Xi Jinping, președintele Chinei.
„Încetarea focului (…) pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”, a anunţat agenţia oficială de presă rusă Ria Novosti.
Ucraina nu a acceptat niciodată acest armistiţiu şi a numit-o operaţiune de comunicare, solicitând în schimb o încetare a focului de 30 de zile, scrie AFP.
Cu câteva ore înainte ca ordinul dlui Putin să intre în vigoare la 21:00 GMT, Rusia şi Ucraina au făcut schimb de atacuri aeriene, ducând la închiderea aeroporturilor de partea rusă şi lăsând cel puţin doi morţi de partea ucraineană.
Kremlinul a declarat că forţele ruse vor respecta încetarea focului, dar vor răspunde „imediat” dacă Ucraina va lansa atacuri.
În discursul său de miercuri seara, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reînnoit apelul pentru un armistiţiu de 30 de zile. „Noi nu retragem această propunere, care ar putea da o şansă diplomaţiei. Dar lumea nu vede niciun răspuns din partea Rusiei”, a spus el.
Vladimir Putin a anunţat armistiţiul la 28 aprilie într-un gest „umanitar”, ca urmare a presiunilor din partea SUA pentru ca Rusia să pună capăt asaltului pe care îl poartă asupra Ucrainei din 2022.
De la învestirea sa în ianuarie, preşedintele american Donald Trump a încercat să negocieze o încetare a focului durabilă între Moscova şi Kiev. Însă nu a reuşit să obţină nicio concesie majoră din partea Kremlinului.