POLITICĂ Ciolacu: „România va deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană” vineri, 4 august 2023 1 min
ECONOMIE Damen Shipyards cere REZILIEREA contractului cu statul român privind Şantierul Naval Mangalia vineri, 4 august 2023 7 min
SOCIAL Persoanele cu dizabilități au acces gratuit la Jurasica Adventure Park, cel mai mare parc tematic cu dinozauri de pe litoral vineri, 4 august 2023 2 min
SOCIAL Recunoașterea paternității. Evidența Persoanelor Constanța: Tatăl minorului îl poate recunoaşte pe copil dacă face dovada discernământului, prin efectuarea expertizei psihiatrice vineri, 4 august 2023 3 min
ECONOMIE Contract între Ministerul Energiei și ENEL Dobrogea, pentru dezvoltarea rețelei electrice în Năvodari. Burduja: „Investiție necesară pentru cei care și-au făcut unități de cazare” vineri, 4 august 2023 3 min
SOCIAL CNAS a sesizat procurorii: Schemă de decontări fictive, servicii medicale pentru morți și pentru angajații lui Mohammad Murad vineri, 4 august 2023 2 min
SOCIAL Eugen Tănăsescu a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului vineri, 4 august 2023 1 min
ECONOMIE ONRC: Dizolvările de firme au crescut cu peste 18% în primul semestru al anului. La Constanța, peste 8% vineri, 4 august 2023 2 min
EXTERNE Ucrainenii au atacat principalul port comercial rus la Marea Neagră. Nave de război au fost distruse – VIDEO vineri, 4 august 2023 2 min
SOCIAL Judeţele Constanţa şi Tulcea, sub avertizare cod galben de ceaţă. Vizibilitate redusă pe A2 vineri, 4 august 2023 1 min
EXTERNE Inovație Meta, în domeniul inteligenței artificiale: Lansează AudioCraft, transformă texte în muzică și sunete joi, 3 august 2023 2 min
EXTERNE Cercetătorii ar fi descoperit cel mai mare animal care a existat pe Pământ: Ar fi avut 20 de metri și până la 340 de tone – VIDEO joi, 3 august 2023 2 min
EXTERNE O pilulă „distrugătoare de cancer” care „anihilează” tumorile a început să fie testată pe oameni joi, 3 august 2023 2 min
EXTERNE Se schimbă lumea: Argentina, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ar putea adera la BRICS joi, 3 august 2023 2 min
POLITICĂ România va autoriza intrarea a 30 de nave din porturile ucrainene de la Dunăre joi, 3 august 2023 3 min
SOCIAL Ministerul Cercetării a anunţat lansarea în consultare publică a Ghidurilor Solicitanţilor joi, 3 august 2023 1 min
SOCIAL Polițiștii îi „toacă” pe judecătorii CCR în privința pensiilor de serviciu. SNPPC: „Doar magistrații merită drepturi, în timp ce polițiștii și militarii sunt buni de sacrificat” joi, 3 august 2023 1 min
SOCIAL MApN a trimis specialiștii la granița cu Ucraina: S-a verificat dacă o dronă rusească a căzut pe teritoriul României joi, 3 august 2023 1 min
EXTERNE Dronele navale și importanța lor în războiul din Marea Neagră – VIDEO joi, 3 august 2023 1 min
ECONOMIE Ciolacu și-a pus HoReCa pe cap, din cauza impozitării: „Pentru cei care vor rezista, continuarea activității presupune o majorare de prețuri!” joi, 3 august 2023 4 min
SOCIAL Cultura la Liman – Începe Festivalul de Jazz, Blues&More din 2 Mai! Urmează – Târgul de Carte, Folk și Poezie joi, 3 august 2023 3 min
SOCIAL Tur cultural „Case celebre din Constanța veche” și „La țărm de Marea Neagră” joi, 3 august 2023 1 min
POLITICĂ Senatorul Aelenei, revoltată la spitalul din Băneasa: „O femeie a MURIT așteptând 3 ORE o ambulanță!” – VIDEO joi, 3 august 2023 1 min
POLITICĂ PSD se conformează deciziei CCR pe pensiile speciale. Stroe (PSD): „Vom duce la capăt reforma, așa cum ne-am angajat!” joi, 3 august 2023 2 min
POLITICĂ Deputatul Bola, revoltat din cauza deciziei CCR pe pensiile speciale. Forța Dreptei: „Este strigător la cer faptul că magistrații sunt tocmai cei care vor să se afle deasupra regulilor legale generale” joi, 3 august 2023 2 min
SOCIAL Forțele Navale „defilează” cu fanfara militară: Concerte la Constanța, de Ziua Marinei joi, 3 august 2023 1 min
SOCIAL Primul concert din luna august, în stațiunea Mamaia. Măndilă: „Oamenii au început să redescopere și să recreeze atmosfera serilor pe faleză” joi, 3 august 2023 2 min
SOCIAL Percheziţii la Trezoreria Constanţa într-un dosar de delapidare: Șase persoane reținute joi, 3 august 2023 1 min
SOCIAL Ziua trei de controale ale Gărzii de Mediu, pe litoral: Amenzi de aproape UN MILION de lei joi, 3 august 2023 1 min
SOCIAL Au reapărut haitele de câini în Constanța. „Nu mai poți să mergi pe stradă!” – VIDEO joi, 3 august 2023 2 min