Ovanesian s-a nenorocit în procesul cu Cambela. Raport la Ambasada Israelului: „Suntem întâmpinați cu ostilitate la Constanța, investițiile noastre sunt blocate”

Tribunalul Constanța a decis ieri să suspende hotărârea prin care a fost adoptat PUZ-ul Cambela Prod în Consiliul Local Constanța. Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată la finalul lunii ianuarie a.c. Decizia instanței nu este definitivă. Proiectul cuprinde inclusiv construirea unei clădiri de 24 de etaje, cu o înălțime maximă de aproape 100 de metri. Pe lângă ele vor mai fi construite blocuri și de 10, 12, 15 și 20 de etaje.
Imediat după decizia Tribunalului, consiliera locală Felicia Ovanesian, avocata care a atacat proiectul, a postat o declarație în care nu mai era atât de războinică ca în mesajele anterioare, pe un ton mult mai moderat decât retorica agresivă din postările precedente. TOMIS NEWS dezvăluie de ce avem această schimbare de ton: Ovanesian a aflat recent că în spatele Cambela Prod se află un dezvoltator israelian puternic.
Dezvoltatorul israelian Hagag, care a investit circa 200 de milioane de euro în imobiliarele din București, se extinde la Constanța. Terenul este destinat în principal locuințelor, peste 2.100, dar include și alte funcțiuni (comercial, hotelier și utilități publice) și are un PUZ aprobat și în vigoare. Hagag a anunțat semnarea unui memorandum pentru achiziția unui tren de 8,6 ha, fosta bază RATC de la Cambela Prod. Terenul este împărțit în mai multe parcele situate între străzile Chiliei, Soveja și Cerna Panait din Constanța, chiar peste drum de Delfinariu și Microrezervația din oraș, iar proiectul este estimat să fie dezvoltat în trei faze principale.
Sursele TOMIS NEWS apropiate de dezvoltatorul israelian ne-au subliniat faptul că „dezvoltatorul Cambela a încheiat un contract de asociere în participațiune cu Hagag, pentru dezvoltarea cartierului. Cambela doar pune la dispoziție terenul și documentația. Cei de la Hagag au zis că o să se ocupe ei de acum încolo de toate problemele juridice, în special de doamna (Ovanesian – n.r.)”. Mai mult, ieri a avut loc primul demers în acest sens, imediat după decizia instanței, când reprezentanții companiei Hagag au fost la ambasada Israelului. Acolo, au depus un raport privind blocarea proiectelor israeliene în Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


