Orar fix, benzi libere pentru urgențe și restricții la muzică. USR Constanța propune modelul „Străzi Deschise” din Capitală, pentru „Tomis pietonal”

USR Constanța a lansat o serie de propuneri privind reglementarea zonei pietonale temporare de pe Bulevardul Tomis, invocând necesitatea stabilirii unor reguli clare pentru a echilibra interesele locuitorilor din zonă și ale agenților economici. Inițiativa are la bază modelul proiectului „Străzi Deschise” din București și vine ca reacție la dezbaterile apărute în spațiul public legate de funcționarea acestei artere în weekenduri.
Printre măsurile avansate se numără stabilirea unui orar fix de închidere a circulației rutiere, între orele 09:00 și 22:00, atât sâmbăta, cât și duminica. De asemenea, propunerea prevede delimitarea strictă a spațiului destinat teraselor, acestea urmând să ocupe doar benzile 1 și 4, lăsând benzile centrale 2 și 3 libere pentru pietoni, activități recreative și accesul autospecialelor de urgență. Proiectul include și obligativitatea orientării sistemelor de sonorizare de-a lungul străzii, nu spre clădirile rezidențiale, pentru respectarea limitelor legal admise de zgomot, precum și condiționarea desfășurării evenimentelor culturale sau sportive de obținerea unor autorizații separate.
Președintele filialei municipale USR Constanța, Florin Cocargeanu, a precizat că aceste propuneri constituie o bază de pornire pentru o dezbatere publică mai amplă, care ar trebui să implice consultări cu cetățenii, mediul de afaceri și administrația Capitalei pentru preluarea bunelor practici. Reprezentanții formațiunii susțin că închiderea temporară a bulevardului trebuie asumată și coordonată direct de Primăria Municipiului Constanța printr-o abordare integrată, care să conecteze Bulevardul Tomis cu zona pietonală de pe strada Ștefan cel Mare într-un pol cultural și turistic unitar.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


