Oprea (Antreprenoriat): „Economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa”
MInistrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a declarat că economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa, fiind previzionată la 3,4%. „Creşterea economică în acest moment este în principal pe atragerea de fonduri europene, pe dinamica pe care o dau toate proiectele de investiţii. Sunt bani foarte mulţi în buget, peste 100 miliarde lei pe investiţii”, a adăugat social-democratul.
„Economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa, 3,4% este previzionat. Chiar citeam articolul din The Economist care spunea că, în următorii ani, România va avea cea mai mare creştere economică în UE, peste 3% comparat cu o creştere economică previzionată undeva un 0,5 până în 1% în Estul Europei, ceea ce va face ca România să arate din această perspectivă din ce în ce mai bine”, a afirmat Ştefan-Radu Oprea, luni la Antena 3 CNN.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a declarat, referitor la salariul minim european, că soluţiile ar trebui găsite împreună cu mediul de afaceri.
„Atâta timp cât nu vom ajunge la o convergenţă cu salariul minim european, fenomenul migraţiei economice va continua”, a explicat Ştefan-Radu Oprea, luni la Antena 3 CNN. Acesta a adăugat că el crede foarte mult în dialogul pe care „trebuie să-l avem continuu cu mediul de afaceri”, iar soluţiile trebuie găsite împreună.