O… „vedetă” a Constanței interbelice: Pictorul Dimitrie Florian

Cu siguranţă cel mai cunoscut pictor în perioada interbelică la Constanţa, a fost Dimitrie Florian, atât prin prezenţa sa continuă pe aceste locuri, prin creaţia sa dedicată în principal mării, cât şi prin articolele de presă ce l-au adus mereu în atenţia publicului. Redăm un fragment dintr-un astfel de articol, intitulat „Un pictor dobrogean: Florian”, ce a apărut în toamna anului 1925: „Aici e un mic templu de artă, frumosul te îmbie. Aceste cuvinte le-am auzit la un vizitator necunoscut care ieşi din expoziţia din sala Postelnicu. Da! Vizitatorul avea dreptate. (…) De la Voinescu, care a fost în timp şi valoare, primul pictor de marine în tânăra noastră mişcare artistica, nici unul din pictori nu s-a consacrat exclusiv acestui dificil gen, afară de Florian. (…) De aproape douăzeci de ani artistul, solitar, a părăsit zgomotul infernal al Bucureştiului, mizeria mansardelor în care aerul şi lumina abia pătrund, s-a depărtat de fumul şi pălăvrăgeala inutilă a cafenelei şi cenaclelor artistice unde se treeră cele mai abracadabrante şi năbădăioase teorii, dar unde nu se creează nimic – şi s-a stabilit în satul Mamaia, trăindu-şi idealul de a fi în mijlocul naturii, în plin soare şi lumină, la ţărmul mării iubite. Două decenii de studiu osârdios al naturii şi aspectelor marine, au adaos an de an, în opera pictorului Florian, progrese continui, desăvârşire şi tehnică. Azi Florian a cucerit gloria şi renumele. Asta i-a dat toate satisfacţiile la care poate năzui un artist”. Autorul articolului, C.T. Vladimir mai adăuga că pictorul Florian, „ca şcoala poate fi clasificat naturalist şi plinaerist”, iar expoziţia sa de marine, era apreciată ca „evenimentul artistic al anului”.

tablou florian

De sufletul artistului de la Mamaia sat au încercat să se apropie, Mihail Pricopie (profesor la Şcoala Normala din Constanţa) şi Costin Petrescu; ambii i-au dedicat articole scrise din inimă, în revista „Analele Dobrogei”, i-au descris micul univers ce-l înconjura în căsuţa din chirpici ce „surâde spre nesfârşitele ape ale mării albastre”. Celălalt, pictorul Costin Petrescu nu a analizat opera lui Florian, ci a prezentat omul, după cum explică în text: „Am voit să schiţez existenţa, ciudată în vremile noastre, a unui om fericit care, în strâmta încăpere a casei lui isolate, trăieşte largul nesfârşit al orizonturilor”. Cât despre obiectul adoraţiei lui, scrie astfel: „marea în răsărit de soare, ori în apus, pe senin sau vijelie, în linişte sau frământare, marea în nesfârşitele ei înfăţişări este a lui, care a ştiut să se singularizeze în coliba-i de anachoret”.

Florian a încercat şi el să obţină atribuirea lucrărilor de pictură de la palatul comunal, dar fără succes, pretenţiile edililor fiind, cum am văzut, mai mari. Este interesant însă de analizat proiectul său, aşa cum era el prezentat primarului Constanţei, la 25 ianuarie 1927. Iată mai întâi scrisoarea sa: „Subsemnatul artist – pictor – specialist în pictură de marine, trăind de mulţi ani în regiunea Constanţa, viu cu inima deschisă în faţa D-voastre, ca să vă arăt un proiect, întocmit de mine cu mulţi ani înainte de război, relativ la executarea unor lucrări de pictură foarte importante pentru oraş. Aceste lucrări se referă aproape toate, la viaţa marelui poet roman Publius Ovidius Naso, care şi-a petrecut anii tristului – dar celebrului său exil în această localitate”.

Am ales cele mai de seamă momente pe care le-am trecut în alăturatul proiect pentru decorarea sălei de solemnităţi a municipiului Constanţa în convingerea că Domnia Voastră, poetul delicat şi timp de aproape două decenii educatorul atâtor generaţii de intelectuali români, veţi aprecia importanţa acestui proiect şi mă veţi onora pe mine cu executarea lui. Aceasta cu atât mai mult cu cât în seria de tablouri menţionată în proiect, marea e nu numai cadrul firesc al decorului, ci însuşi elementul său indispensabil şi eu, care mi-am făcut din înfăţişarea ei vocaţiunea principala a vieţii mele sunt, aşa cred, mai chemat decât alţii, la executarea lui”.

Era anexat apoi proiectul pentru pictarea celor cinci panouri prevăzute în sala de solemnităţi a primăriei. Astfel, primul panou, de 3 x 5 m. urma să prezinte: „sosirea poetului Publius Ovidius Naso, în vechiul şi primitivul port Tomis, locul tristului său exil, unde a fost escortat pe o galeră (navă) de către legionarii Romei, în aşteptarea mulţimei curioase de Geţi, Greci şi Sarmaţi, care trăiau atunci în aceste părţi”.

Pe panoul al doilea urma să fie înfăţişat „nefericitul poet, sbuciumându-se singur în insula Ovidiu, cu gândul la cetatea eternă Roma”. Un al treilea panou îl reprezenta „pe poet în agonie când, prea târziu pentru el, i se aduce graţierea şi, odată cu ea, libertatea de a se întoarce acasă”. Urma un panou de 5 x 4 m. ce prezenta „triumful geniului poetic al lui Ovidius între barbarii de la curtea regelui tomitan Cotys, când acest rege, în numele poporului get, roagă pe poet să-l ajute la compunerea de versuri, dupa regulile prozodiei latine”. Ultimul panou şi cel mai mare (6 x 7 m.) avea să reprezinte momentul „dezvelirii statuii lui Ovdius în actuala piaţă a Independenţei, în mijlocul unei imense mulţimi de Români. Ochii nefericitului poet acum par că scânteiază de o mare bucurie, văzând că, cultura şi civilizaţiunea latină înfloreşte, într-o nouă formă, sub stăpânirea românească”. Costul lucrării era estimat de pictor la 1.250.000 lei, preţ considera el, redus faţă de alte lucrări similare.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *