O serie de străzi din oraș nu vor mai fi asfaltate pe bani europeni, ci pe cheltuiala Confort Urban Constanța. Primarul Chițac: „Nu e nimic ascuns, e totul la vedere, stați liniștiți” – DOCUMENT

| |
chitac 2

Consilierii locali municipali s-au reunit joi în cadrul ședinței ordinare pe luna februarie, în cadrul căreia au dezbătut și adoptat o serie de proiecte de hotărâre, precum cel privind „modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa”. Concret, este vorba despre un proiect despre care s-a spus că „s-au pierdut banii europeni”, în privința asfaltării unor străzi, cea mai cunoscută fiind Cuza Vodă.

Primarul Vergil Chițac a explicat motivația inițierii proiectului, susținând faptul că nu se pierde nici un euro, banii fiind mutați tot în cadrul proiectului, numai că în privința străzilor în cauză va interveni Confort Urban:

„Proiectul acesta de mobilitate urbană nu a avut ca și cheltuieli (sic!) eligibile asfaltarea străzilor Cuza Vodă și cele care sunt intermediare: Lahovari și altele. Se pot asfalta pe bani europeni numai străzile, bulevardele, pe care circulă transport în comun cu bandă dedicată! Este și obiectivul, ca oamenii săr renunțe la mașini! Atunci, asfaltul de pe strada Mircea, de pe bd. Ferdinand, sunt cheltuieli eligibile, celelalte nu sunt. Noi puteam să trecem – repet, faza de proiect 2019, eu am venit în 2020 spre sfârșit – ca cheltuieli eligibile în afara trotuarelor, un metru de la bordură în interiorul carosabilului, de o parte și cealaltă. Nu era bine, pentru că trebuia să asfaltăm restul de bandă cu forțe proprii și apărea urât la îmbinare. Motiv pentru care am renunțat și am dus banii către altceva, în interiorul proiectului. Așadar, noi vrem acum cu banii noștri, prin Confort Urban, să asfaltăm străzile astea. Încă o dată: Nu s-a pierdut nici un ban european! Nu au fost cheltuieli eligibile și nu cred că am putea să finalizăm acest proiect fără să avem străzile asfaltate! (…) Proiectul de la bun început nu a fost prevăzut cu aceste străzi asfaltate, acum recepționăm, după care să trecem terenul în administrarea Confort Urban și ei apoi să îl asfalteze. Pe Cuza Vodă au fost trei proiecte suprapuse! A trebuit să lucreze și termia și apa pe un spațiu foarte îngust. Pentru că deja lucrările din subteran se termină, vrem să luăm acest teren să îl trecem din nou în administrarea Confort Urban, pentru ca Confort Urban – legal – să cheltuie banii, să asfalteze. Nu e nimic ascuns aici, totul a fost la vedere. Cei care știu proiectul și puteau să se informeze din 2019 puteau să vadă ceea ce am spus eu acum!”, a spus primarul Chițac.

consiliul local clm

Înainte de vot a luat cuvântul și liderul consilierilor social-democrați, Costin Răsăuțeanu, care a solicitat urgentarea lucrărilor de infrastructură rutieră și locuri de parcare:

„Este evident că o astfel de modificare se impune atâta timp cât nu sunt cheltuieli eligibile pentru a asfalta un carosabil care nu conține o bandă dedicată transportului în comun. Noi – grupul PSD – vrem să subliniem un alt aspect: nu se vor modifica indicatorii, trebuie să avem mare grijă ca indicatorii să rămână în picioare, important este să nu cheltuim bani aiurea și lucrările să se termine cât mai repede, pentru că deja constănțenii au așteptat destul și se impune ca aceste lucrări să se termine cât mai repede! Ceea ce noi solicităm este ca pe întreg tronsonul să se prevadă obligatoriu locuri de parcare. Nu numai pe Cuza Vodă, ci pe toate străzile care au fost modernizate, se poate face acest lucru pentru că retragem Cuza Vodă din proiect și devin realizabile aceste parcări”, a spus Răsăuțeanu.

Proiectul a fost adoptat cu 19 voturi pentru și 6 abțineri, acestea fiind ale consilierilor USR Constanța.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *