Nicușor Dan: „Creșterea impozitelor nu e o fericire, dar nici o catastrofă. Asta este situația fiscală” – VIDEO

FB IMG 1765992119539
LIVE Declarații de presă susținute în cadrul vizitei în Regatul Marii Britanii și al Irlandei de Nord

LIVE Declarații de presă susținute în cadrul vizitei în Regatul Marii Britanii și al Irlandei de Nord

Publicată de Nicușor Dan pe Miercuri, 17 decembrie 2025

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-o conferință de presă, că majorarea impozitelor locale, discutată de Guvern printr-o ordonanță de urgență, reprezintă o măsură fiscală inevitabilă, dar care nu poate fi calificată drept o „catastrofă”, în contextul în care aceste taxe nu au mai fost actualizate de peste un deceniu. Șeful statului a subliniat că impozitele pe proprietate nu au mai fost majorate din jurul anului 2010, iar creșterea propusă acum este sub rata cumulată a inflației din această perioadă. În acest context, Nicușor Dan a arătat că, deși măsura nu este una populară, ea reflectă realitățile fiscale actuale.

Întrebat despre impactul majorării impozitelor locale în București, președintele a explicat că, într-o „lume ideală”, niciun impozit nu ar fi plătit, iar veniturile fiecăruia ar reflecta strict munca depusă. Totuși, a punctat că realitatea bugetară impune ajustări.

„Nu e o fericire, dar nu e nici o catastrofă. Asta este situația fiscală”, a spus Nicușor Dan, arătând că măsura a fost agreată în coaliție și transpusă legislativ tocmai pentru a menține un echilibru bugetar. Președintele a atras atenția că principala problemă a acestui moment este lipsa unui proiect de buget pentru anul 2026, la jumătatea lunii decembrie.

„Nu e bine că pe 17 decembrie nu avem proiect de buget”, a declarat Nicușor Dan, exprimându-și însă încrederea că bugetul va fi adoptat și va demonstra partenerilor externi că România își respectă angajamentele privind deficitul bugetar.

Potrivit acestuia, bugetul pe 2026 va intra, cel mai probabil, într-un deficit de puțin peste 6%, dar va transmite un semnal de seriozitate către instituțiile europene și piețele financiare. În ceea ce privește reforma administrației publice, Nicușor Dan a admis că aceasta este necesară și că a întârziat, însă a avertizat asupra modului în care trebuie realizată.Președintele a explicat că reorganizarea instituțiilor și eliminarea unor funcții de conducere pot fi măsuri acceptabile, dar reducerile salariale suplimentare în sectorul public ar putea genera dezechilibre, în contextul unei inflații de aproximativ 10%, care se reflectă deja în veniturile angajaților.

Referitor la transpunerea în legislație a rezultatului referendumului, Nicușor Dan a declarat că are în continuare speranța că acest lucru se va întâmpla. El a precizat că, în prezent, discuțiile cele mai avansate vizează legea urbanismului și și-a exprimat speranța că se va ajunge la un consens politic. Întrebat dacă anumite categorii, inclusiv persoanele cu dizabilități, beneficiază de facilități fiscale excesive în ceea ce privește impozitul pe proprietate, președintele a evitat un răspuns punctual.El a subliniat că sistemul fiscal include zeci de categorii de contribuabili, cu diverse facilități și dezechilibre, iar problema de fond este capacitatea economiei de a susține aceste măsuri.

„Ne-am dori să dăm cât mai mulți bani copiilor, femeilor însărcinate, mamelor după naștere, persoanelor cu dizabilități. Întrebarea este cât poate economia să suporte”, a mai arătat Nicușor Dan.

Întrebat dacă ar trebui majorate salariul minim și alocațiile, în contextul ordonanței trenuleț, Nicușor Dan a precizat că rolul președintelui este de ‘mediator’ și că nu o să se „pronunțe în aceste chestiuni”, subliniind că discuțiile vor fi „tranșate” de coaliție.

Președintele României a mai precizat că, deși există dorința de creștere a veniturilor, deciziile trebuie luate cu prudență pentru a evita efecte negative precum inflația, precizând că această ‘chestiune economică’ va fi tranșată de coaliția de guvernare, în funcție de ‘orientarea ideologică’.

„Rolul președintelui este de mediator, deci nu o să mă pronunț pe chestiunile astea. Eventual, dacă o să fie, cum s-a mai întâmplat, să fie tensiuni în interiorul coaliției și e nevoie de un mediator care să fie parte la discuție, o să fiu parte la discuție.”, afirmă Nicușor Dan.

„Evident că, pe de o parte, ne dorim ca anumite tipuri de venituri, salariul minim, indemnizații să fie mai mari, pe de o altă parte, nu ne dorim ca asta să ducă la o inflație și de fapt oamenii să câștige mai puțin decât ar fi câștigat dacă măsurile astea nu s-ar lua. Deci e o chestiune economică în care, evident, în funcție de orientarea ideologică, partidele au opinii diferite, e o discuție pe care o va tranșa Coaliția”, a declarat președintele României.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu