Mobilizarea civică organică vs. Mobilizarea controlată: Bulgarii se raportează diferit și mult mai maturi, față de români, la putere și manipulare

Bulgaria și România sunt două țări vecine cu istorii și contexte politice similare, ambele fiind foste state comuniste care s-au integrat în Uniunea Europeană și NATO. Cu toate acestea, în ultimii ani, cele două țări au demonstrat niveluri radical diferite de mobilizare civică și de protest social. Bulgaria a cunoscut mișcări de protest masive și susținute, în timp ce România, deși confruntată cu probleme economice și sociale potențial mai grave, rămâne într-o relație imposibilă cu mobilizarea civică. Această diferență nu este accidentală și nu poate fi explicată doar prin circumstanțele economice actuale. Ea reflectă diferențe fundamentale în cultura politică, în structura societății civile și în modul în care cetățenii din cele două țări percep responsabilitatea lor față de spațiul public.

Bulgaria a experimentat în ultimii ani o serie de proteste masive și susținute, în special în 2020 și 2025. Aceste proteste au fost declanșate de corupție, de lipsa statului de drept și de nemulțumire cu privire la calitatea instituțiilor publice. Ceea ce a fost remarcabil la aceste proteste nu a fost doar amploarea lor, ci și caracterul lor: au fost mișcări de masă, organizate în mare parte de cetățeni obișnuiți, care au ocupat străzile și au pus presiune directă pe guvern. Protestele bulgare au fost în esență o manifestare de revoltă civică, o afirmație că cetățenii nu mai acceptă status quo-ul și că sunt gata să-și asume riscurile unui protest public și susținut. România, pe de altă parte, se confruntă cu o situație care ar putea fi considerată mai gravă din perspective economice și sociale. Țara se află în fața unei crize fiscale și bugetare semnificative, cu taxe și impozite în creștere, cu salarii înghețate în sectorul public și cu proiecte de investiții amânate sau anulate. Cetățenii români se confruntă cu o presiune economică reală și imediată, cu costuri crescânde ale vieții și cu perspective economice incerte. Cu toate acestea, mobilizarea civică în România a fost relativ limitată. Singurele manifestări de protest semnificative din aceste zile au fost inițiate de partide politice, în special în contextul documentarului Recorder și al dezvăluirilor privind capturarea justiției. Aceste proteste au fost în esență proteste politice, nu proteste sociale sau economice.

Diferența dintre Bulgaria și România nu poate fi explicată prin gravitatea problemelor economice și sociale. De fapt, România se confruntă cu probleme care ar putea fi considerate mai grave decât cele din Bulgaria. Diferența trebuie să fie explicată prin factori mai profunzi, legați de cultura politică și de structura societății civile din cele două țări. În Bulgaria, există o tradiție mai puternică de mobilizare civică și de protest public. Societatea bulgară a dezvoltat în ultimii ani o cultură a protestului și a activismului civic, în care cetățenii se simt responsabili pentru spațiul public și sunt dispuși să-și asume riscurile unui protest public. Această cultură nu a apărut din nimic. Ea a fost construită prin ani de activitate a organizațiilor de societate civilă, prin educație civică și prin exemple de proteste anterioare care au avut succes. Atunci când o problemă devine suficient de gravă, această cultură a protestului oferă un cadru și o structură pentru mobilizare rapidă. România, pe de altă parte, se confruntă cu o situație diferită. Deși țara are o societate civilă activă și o comunitate de ONG-uri și activiști, aceasta nu s-a tradus într-o cultură generalizată a protestului civic și a mobilizării de masă. Există mai degrabă o tendință de apatie civică, o acceptare pasivă a situației și o creștere a dependenței de partide politice pentru a articula nemulțumirile. Cetățenii români par să aștepte ca partidele politice să ia acțiuni în locul lor, mai degrabă decât să se mobilizeze independent.Această diferență în cultura politică poate fi atribuită parțial istoriei diferite a celor două țări după căderea comunismului. Bulgaria a experimentat o serie de crize politice și economice severe în anii 1990 și 2000, care au forțat societatea să se mobilizeze și să se organizeze pentru a-și apăra interesele. România, pe de altă parte, a avut o tranziție mai liniștită și mai graduală, ceea ce poate fi explicat parțial prin faptul că țara a avut mai mult timp pentru a se adapta la economia de piață și la democrație. Această tranziție mai liniștită poate fi explicată și prin faptul că România a fost mai capabilă să absoarbă șocurile economice și sociale ale tranziției, datorită unei baze economice mai largi și mai diverse.

Cu toate acestea, această explicație istorică nu este suficientă. Există și alți factori care contribuie la apatie civică din România. Unul dintre aceștia este lipsa de încredere în instituții și în capacitatea lor de a răspunde la nemulțumiri cetățenești. Dacă cetățenii cred că protestul nu va avea efect și că instituțiile nu vor răspunde la presiunea lor, ei sunt mai puțin înclinați să se mobilizeze. Această lipsa de încredere este justificată în cazul României, unde instituțiile au demonstrat o inerție semnificativă și o capacitate limitată de a se reforma în răspuns la presiunea publică.

Un alt factor este fragmentarea politică și lipsa unui lider sau a unei mișcări care să poată articula nemulțumirile și să le canalizeze într-o acțiune colectivă. În Bulgaria, protestele din 2025 au fost declanșate de o coaliție largă de cetățeni și de organizații de societate civilă, care au putut să se mobilizeze rapid și să mențină presiunea pe guvern, care a și demisionat. În România, lipsa unui asemenea lider sau a unei asemenea coaliții înseamnă că nemulțumirile rămân fragmentate și nearticulate.

Un al treilea factor este rolul media și al retelelor sociale în formarea opiniei publice. În Bulgaria, media și rețelele sociale au jucat un rol important în amplificarea mesajelor de protest și în mobilizarea cetățenilor. În România, media pare să fi fost mai fragmentată și mai divizată pe linii politice, ceea ce a făcut mai dificil pentru o mișcare de protest să se dezvolte independent de partidele politice.

Diferența dintre Bulgaria și România nu este nici măcar atât de mult despre diferența dintre țări, cât despre diferența dintre două moduri de a fi cetățean. În Bulgaria, cetățenii au dezvoltat o cultură în care se consideră responsabili pentru spațiul public și sunt dispuși să-și asume riscurile unui protest public. În România, cetățenii par să fi acceptat o cultură în care responsabilitatea pentru spațiul public este delegată partidelor politice și instituțiilor, iar protestul este văzut ca fiind o chestiune politică, nu civică. Faptul că singurele proteste semnificative din România în aceste zile sunt inițiate de partide politice și sunt legate de documentarul Recorder este ilustrativ. Aceste proteste nu sunt proteste sociale sau economice, ci proteste politice. Ele sunt inițiate de partide care au interese politice în a mobiliza cetățenii, nu de cetățeni care au interese sociale și economice în a se mobiliza. Aceasta înseamnă că protestul este canalul prin care se exprimă nemulțumiri politice, nu nemulțumiri sociale și economice.

Ceea ce ar trebui să înțeleagă oamenii din România este că această situație nu este nici acceptabilă, nici inevitabilă. Există o alternativă: o cultură civică în care cetățenii se consideră responsabili pentru spațiul public și sunt dispuși să se mobilizeze independent de partide politice. Această cultură trebuie să fie construită prin educație civică, prin exemplu și prin acțiune. Ea trebuie să fie construită de către cetățeni care sunt dispuși să-și asume riscurile și responsabilitățile unui protest public și independent. Diferența dintre Bulgaria și România nu este o diferență de circumstanțe economice sau sociale. România are potențialul de a se schimba, dar aceasta necesită o schimbare în modul în care cetățenii se gândesc la responsabilitatea lor civică și la rolul lor în formarea viitorului țării. Atâta timp cât cetățenii români acceptă o cultură în care responsabilitatea este delegată partidelor politice, apatie civică va rămâne norma, iar schimbarea va fi lentă și limitată.

Campaniile de manipulare prin content marketing și efectele diferențiate în Bulgaria și România: O analiză a vulnerabilității sociale

Campaniile de manipulare prin content marketing și prin disinformație au devenit instrumente centrale în peisajul politic și social al Europei de Est. Aceste campanii sunt desfășurate de actori politici, de oligarhi, de state străine și de entități comerciale cu scopul de a influența opinia publică, de a polariza societatea și de a manipula comportamentul electoral și civic al cetățenilor. Cu toate acestea, efectele acestor campanii diferă semnificativ între Bulgaria și România, reflectând diferențele în cultura politică, în nivelul de alfabetizare media și în structura societății civile din cele două țări.

În Bulgaria, campaniile de manipulare prin content marketing și disinformație au fost extrem de prevalente și au avut un impact semnificativ asupra politicii și societății. Cu toate acestea, ceea ce este remarcabil este că aceste campanii nu au reușit să sufoce complet mobilizarea civică și protestul public. De fapt, în unele cazuri, campaniile de disinformație au servit drept catalizator pentru mobilizare, forțând cetățenii să se gândească mai critic la informațiile pe care le primesc și să se organizeze pentru a contracara narativele false. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că în Bulgaria, există o tradiție mai puternică de scepticism față de media și de informații oficiale. Cetățenii bulgari au învățat prin experiență că media poate fi manipulată și că informațiile oficiale pot fi false. Această experiență a creat o populație mai vigilentă și mai critică, care este mai capabilă să identifice disinformația și să se mobilizeze împotriva ei. De fapt, campaniile de disinformație au servit drept dovadă vie a problemelor de corupție și de capturare a instituțiilor, confirmând suspiciunile cetățenilor și motivând-i să protesteze.

În România, situația este diferită. Campaniile de manipulare prin content marketing și disinformație au fost la fel de prevalente ca în Bulgaria, dar efectele lor au fost mai profunde și mai demoralitoare. În loc să servească drept catalizator pentru mobilizare, campaniile de disinformație par să fi contribuit la o apatie civică mai profundă și la o fragmentare mai mare a societății. Cetățenii români par să fie mai vulnerabili la disinformație și mai dispuși să accepte narativele false, mai degrabă decât să se mobilizeze pentru a le contracara. Această diferență în vulnerabilitate la disinformație poate fi atribuită mai multor factori. În primul rând, alfabetizarea media în România este mai scăzută decât în Bulgaria. Cetățenii români sunt mai puțin educați în ceea ce privește cum să identifice disinformația și cum să evalueze credibilitatea surselor de informații. Aceasta înseamnă că sunt mai vulnerabili la manipulare și mai dispuși să creadă narativele false care sunt prezentate în mod convingător.

În al doilea rând, media în România este mai fragmentată și mai polarizată decât în Bulgaria. Există o lipsă de surse de informații neutre și credibile, ceea ce face dificil pentru cetățeni să obțină o imagine corectă a realității. În schimb, media este în mare parte controlată de oligarhi și de partide politice, care folosesc media pentru a promova propriile agende și pentru a manipula opinia publică. Aceasta înseamnă că cetățenii români sunt expuși la o cantitate mai mare de disinformație și la o mai mică cantitate de informații credibile.

În al treilea rând, structura societății civile din România este mai slabă decât în Bulgaria. Organizațiile de societate civilă din România sunt mai fragmentate și mai puțin capabile să se mobilizeze pentru a contracara disinformația și pentru a promova alfabetizarea media. Aceasta înseamnă că nu există o structură instituțională care să poată contracara campaniile de manipulare și să promoveze gândirea critică.

Efectele acestor diferențe sunt evidente în modul în care disinformația și manipularea sunt utilizate în cele două țări. În Bulgaria, campaniile de disinformație sunt adesea contracarate rapid de către cetățeni și de către organizații de societate civilă, care sunt capabile să identifice falsurile și să promoveze informații corecte. În România, campaniile de disinformație par să fie mai eficace, deoarece nu există o structură instituțională puternică care să le contracareze și deoarece cetățenii sunt mai vulnerabili la manipulare. Un alt exemplu este modul în care campaniile de disinformație au fost utilizate în contextul alegerilor. În Bulgaria, campaniile de disinformație privind candidații și partidele politice au fost contracarate rapid de către media independentă și de către organizații de societate civilă, care au promovat informații corecte și au educat cetățenii cu privire la riscurile disinformației. În România, campaniile de disinformație au fost mai eficace, deoarece nu a existat o structură instituțională puternică care să le contracareze și deoarece cetățenii au fost mai vulnerabili la manipulare. Aceasta a dus la o polarizare mai mare a societății și la o mai mare fragmentare a electoratului.

Ceea ce este important de înțeles este că campaniile de manipulare prin content marketing și disinformație nu sunt doar o problemă tehnică sau de media. Ele sunt o problemă socială și politică care reflectă și amplifică vulnerabilitățile existente în societate. În Bulgaria, campaniile de disinformație au fost eficace în unele domenii, dar nu au reușit să sufoce complet mobilizarea civică, deoarece societatea bulgară a dezvoltat mecanisme de apărare împotriva manipulării. În România, campaniile de disinformație au fost mai eficace, deoarece societatea română nu a dezvoltat mecanisme similare de apărare. Diferența dintre Bulgaria și România în ceea ce privește efectele campaniilor de manipulare prin content marketing și disinformație nu este o diferență de tehnologie sau de capacitate a actorilor care desfășoară aceste campanii. Ea este o diferență în capacitatea societății de a se apăra împotriva manipulării și în nivelul de alfabetizare media și de gândire critică al cetățenilor.

Aceasta creează un cerc vicios în România: apatie civică duce la o mai mare vulnerabilitate la disinformație, care la rândul ei duce la o mai mare apatie civică. Cetățenii care cred în narativele false sunt mai puțin dispuși să se mobilizeze și să protesteze, deoarece cred că situația este fie inevitabilă, fie că protestul nu va avea efect. Aceasta înseamnă că campaniile de disinformație nu sunt doar o problemă de media, ci o problemă care afectează capacitatea cetățenilor de a se mobiliza și de a se organiza pentru a-și apăra interesele. Ceea ce trebuie să facă România pentru a se apăra împotriva campaniilor de manipulare prin content marketing și disinformație este să investească în educație civică și media, să promoveze alfabetizarea media și să consolideze structura societății civile. Aceasta va permite cetățenilor să identifice mai ușor disinformația și să se mobilizeze pentru a o contracara. De fapt, aceasta va permite cetățenilor să se mobilizeze pentru a-și apăra interesele în general.

ONG-urile și influența progresistă în Bulgaria și România: De la dominanță la declin și de la ascensiune la rezistență

ONG-urile și organizațiile de societate civilă finanțate de fundații progresiste, inclusiv cele asociate cu rețelele lui George Soros, au jucat un rol semnificativ în peisajul politic și social al Europei de Est în ultimele două decenii. Cu toate acestea, influența acestor organizații a cunoscut traiectorii radical diferite în Bulgaria și România, reflectând schimbări mai largi în cultura politică și în raporturile de forță din cele două țări.

În Bulgaria, influența ONG-urilor progresiste și a organizațiilor finanțate de Soros a fost în declin progresiv în ultimii ani. Aceasta nu se datorează unei scăderi a finanțării sau a unei retrageri a acestor organizații din Bulgaria, ci mai degrabă unei schimbări în modul în care societatea bulgară percepe rolul acestor organizații. Cetățenii bulgari au devenit din ce în ce mai critici față de influența acestor ONG-uri, văzând-le ca fiind instrumente ale unei agende externe și ca fiind deconectate de realitățile și nevoile cetățenilor obișnuiți.Această schimbare de percepție în Bulgaria a fost accelerată de mai mulți factori. În primul rând, protestele civice din Bulgaria au fost în mare parte inițiate de cetățeni obișnuiți și nu de ONG-uri progresiste. Deși aceste ONG-uri au jucat un rol în susținerea protestelor, ele nu au fost forța motrice din spatele lor. Aceasta a creat o situație în care cetățenii bulgari au realizat că sunt capabili să se mobilizeze și să protesteze independent de ONG-uri și de finanțatori externi. Aceasta a redus dependența de aceste organizații și a crescut scepticismul față de influența lor. În al doilea rând, ONG-urile progresiste din Bulgaria au fost adesea percepute ca fiind elitiste și deconectate de nevoile cetățenilor obișnuiți. Aceste organizații au fost adesea conduse de intelectuali urbani și de activiști care nu reprezentau în mod adecvat interesele și preocupările cetățenilor din zonele rurale și din clasele mai puțin privilegiate. Aceasta a creat o percepție că aceste ONG-uri sunt mai preocupate de promovarea unei agende progresiste externe decât de rezolvarea problemelor reale ale cetățenilor bulgari.În al treilea rând, a existat o creștere a scepticismului față de finanțarea externă a ONG-urilor. Cetățenii bulgari au devenit din ce în ce mai conștienți de faptul că aceste organizații sunt finanțate de fonduri externe, inclusiv de fundații americane și de alte surse externe. Aceasta a generat o percepție că aceste ONG-uri sunt instrumente ale unei agende externe și că nu sunt cu adevărat reprezentante ale intereselor bulgare. Această percepție a fost amplificată de narativele politice care au prezentat aceste ONG-uri ca fiind agente ale unei conspirații externe pentru a controla Bulgaria.

În urma acestor factori, influența ONG-urilor progresiste în Bulgaria a scăzut semnificativ. Aceste organizații au rămas active, dar au pierdut o mare parte din credibilitatea și din influența pe care o aveau anterior. Cetățenii bulgari au devenit mai critici și mai sceptici față de mesajele acestor ONG-uri, iar politicienii au devenit mai dispuși să ignore sau să contrazică agendele promovate de aceste organizații.

În România, situația este radical diferită. ONG-urile progresiste și organizațiile finanțate de Soros au rămas extrem de influente și au continuat să joace un rol central în peisajul politic și social. De fapt, în ultimii ani, aceste organizații par să fi cunoscut o ultimă zvâcnire de influență și de activitate, în special în contextul documentarului Recorder și al dezvăluirilor privind capturarea justiției.Această diferență poate fi explicată prin mai mulți factori. În primul rând, în România, mobilizarea civică a fost mai limitată și mai dependentă de ONG-uri și de organizații de societate civilă. Deoarece cetățenii români nu s-au mobilizat independent în mod masiv, ONG-urile au rămas principalii actori care articula nemulțumirile și care organizau protestele. Aceasta a menținut dependența de aceste organizații și a susținut influența lor. În al doilea rând, ONG-urile progresiste din România au fost mai capabile să se adapteze la schimbările politice și sociale și să rămână relevante. Aceste organizații au fost mai flexibile în modul în care și-au promovat agendele și au fost mai capabile să se alinieze cu preocupările cetățenilor. De exemplu, în contextul documentarului Recorder și al dezvăluirilor privind capturarea justiției, ONG-urile progresiste au fost în prim plan în mobilizarea protestelor și în promovarea unei agende de reformă a justiției.În al treilea rând, în România, nu a existat o mobilizare civică puternică care să creeze o alternativă la ONG-uri și la organizații de societate civilă finanțate extern. Deoarece cetățenii români nu s-au mobilizat independent, ONG-urile au rămas principalii actori și au continuat să exercite o influență semnificativă. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de Bulgaria, unde cetățenii au dezvoltat capacitatea de a se mobiliza independent, în România, mobilizarea civică rămâne dependentă de ONG-uri și de finanțatori externi.

Cu toate acestea, este important de observat că influența ONG-urilor progresiste în România pare să fie într-o ultimă fază de ascensiune, nu de declin. Aceasta se datorează faptului că aceste organizații au reușit să se adapteze la schimbările politice și să rămână relevante. De fapt, în contextul documentarului Recorder și al dezvăluirilor privind capturarea justiției, aceste ONG-uri au cunoscut o ultimă zvâcnire de influență, devenind principalii organizatori ai protestelor și principalii articolatori ai nemulțumirilor publice.Ceea ce este important de observat este că această ultimă zvâcnire de influență a ONG-urilor progresiste în România nu este o dovadă a forței lor, ci mai degrabă o dovadă a slăbiciunii mobilizării civice independente. Dacă cetățenii români s-ar fi mobilizat independent și ar fi dezvoltat capacitatea de a se organiza și de a protesta fără ajutorul ONG-urilor, aceste organizații ar fi pierdut o mare parte din influența lor, așa cum s-a întâmplat în Bulgaria. Cu toate acestea, deoarece mobilizarea civică din România rămâne slabă și dependentă de ONG-uri, acestea din urmă au continuat să exercite o influență semnificativă.

Diferența dintre Bulgaria și România în ceea ce privește influența ONG-urilor progresiste reflectă diferența mai largă în cultura politică și în capacitatea cetățenilor de a se mobiliza independent. În Bulgaria, cetățenii au dezvoltat capacitatea de a se mobiliza independent și au devenit mai critici față de ONG-uri și de finanțatori externi. În România, cetățenii rămân dependenți de ONG-uri și de organizații de societate civilă pentru a articula nemulțumirile și pentru a se organiza.Ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii din România din această comparație este că dependența de ONG-uri și de finanțatori externi nu este inevitabilă și nu este o situație sănătoasă din punct de vedere civic. O societate civică sănătoasă este una în care cetățenii sunt capabili să se mobilizeze independent, să se organizeze și să-și apere interesele fără a depinde de ONG-uri sau de finanțatori externi. În Bulgaria, cetățenii au dezvoltat această capacitate și au devenit mai independenți de ONG-uri. În România, cetățenii rămân dependenți și aceasta înseamnă că mobilizarea civică rămâne vulnerabilă la influența externă și la agende care nu sunt neapărat în concordanță cu interesele cetățenilor obișnuiți.

De fapt, dependența de ONG-uri finanțate extern este o problemă mai profundă decât pare la prima vedere. Aceasta nu este doar o problemă de influență externă, ci o problemă a modului în care se articula nemulțumirile și se organizează mobilizarea civică. Atunci când mobilizarea civică este dependentă de ONG-uri finanțate extern, aceasta înseamnă că agendele care sunt promovate sunt adesea agende externe, care nu sunt neapărat în concordanță cu interesele și preocupările cetățenilor obișnuiți. Aceasta poate duce la o situație în care nemulțumirile cetățenilor sunt articulate și canalizate în direcții care nu sunt în concordanță cu interesele lor. De exemplu, în România, ONG-urile progresiste au fost în prim plan în mobilizarea protestelor în contextul documentarului Recorder și al dezvăluirilor privind capturarea justiției. Aceste proteste au fost în esență proteste politice, nu proteste sociale sau economice. Ele au fost inițiate de ONG-uri care aveau interese politice în a mobiliza cetățenii, nu de cetățeni care aveau interese sociale și economice în a se mobiliza. Aceasta înseamnă că protestul a fost canalul prin care se exprimă nemulțumiri politice, nu nemulțumiri sociale și economice.

Ceea ce ar trebui să facă România pentru a se elibera de dependența de ONG-uri finanțate extern este să dezvolte capacitatea cetățenilor de a se mobiliza independent. Aceasta necesită investiții în educație civică, în promovarea alfabetizării media și în consolidarea structurii societății civile. Aceasta va permite cetățenilor să se organizeze și să se mobilizeze independent de ONG-uri și de finanțatori externi, și să-și apere interesele în mod mai eficace.