Mitroi a preluat proiectul lui Palaz, ca să spună că este al lui: Încep lucrările pentru modernizarea Teatrului de Vară Mamaia

| |
mitroi cjc1 1 scaled

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a semnat astăzi ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru unul dintre cele mai importante proiecte culturale de pe litoral: reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia. Proiectul nu îi aparține lui Mitroi, ci vicepreședintelui din 2018 al Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, președinte al PMP și astăzi consilier județean.

Până în prezent, Mitroi a preluat o mulțime de proiecte ale fostului președinte al CJ Constanța, Mihai Lupu; iar mai nou și ale PMP, susținând – evident – că sunt ale lui. Concret, Mitroi nu are până în prezent nici o inițiativă proprie.

image 20

Astfel, proiectul PMP Constanța din 2018, preluat astăzi de Mitroi pentru a se lăuda cu el, intră în linie dreaptă. În prima etapă va fi organizat șantierul, iar lucrările propriu-zise ar trebui să dureze maximum 18 luni. Investiția urmărește transformarea Teatrului de Vară Mamaia într-un spațiu modern și funcțional, păstrându-se în același timp elementele sale arhitecturale istorice, exact cum presupunea proiectul PMP. Valoarea totală a investiției se ridică la 29.132.406,85 lei, cu TVA inclus.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *