Marea Neagră a devenit teatru de război: Rușii se concentrează pe navele ucrainene și au amplasat mine marine suplimentare – VIDEO

ucraina 1

Loviturile ruseşti asupra zonelor portuare ucrainene au continuat joi, după ce Rusia a avertizat în ajun că navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene din Marea Neagră ar putea fi considerate ţinte militare, relatează Reuters, informează News.ro. Pe măsură ce au crescut îngrijorările legate de retragerea Rusiei din acordul care a protejat transporturile de cereale ucrainene, autorităţile din regiunile Mikolaiv şi Odesa au anunţat joi că sunt cel puţin 20 de persoane rănite în urma unor noi lovituri ale Moscovei care au avut loc în cursul nopţii. În primele ore ale zilei de joi, cel puţin 18 persoane au fost rănite într-un atac asupra oraşului portuar Mikolaiv, a declarat guvernatorul regional, în timp ce un oficial din Odesa a declarat că două persoane au fost spitalizate după ce o nouă lovitură a provocat un incendiu. Dintre cele 18 persoane rănite la Mikolaiv, nouă au fost duse la spital, inclusiv cinci copii, a precizat guvernatorul Vitali Kim. Centrul oraşului a fost lovit în atac, o clădire rezidenţială cu trei etaje şi un garaj fiind incendiate, a precizat guvernatorul. El a spus că este posibil să existe şi morţi.

Ucraina a declarat miercuri că a stabilit o rută temporară de transport al cerealelor sale prin apele teritoriale ale României. „Scopul său este de a facilita deblocarea transportului maritim internaţional în partea de nord-vest a Mării Negre”, a declarat Vasil Şkurakov, ministrul interimar ucrainean pentru comunităţi, teritorii şi dezvoltarea infrastructurii, într-o scrisoare adresată Organizaţiei Internaţionale pentru Transporturi Maritime, un organism al ONU.

Ministerul rus al Apărării a declarat, pe de altă parte, că navele care călătoresc în porturile ucrainene, indiferent de pavilion, vor fi considerate părţi în conflict de partea Ucrainei. Oficialii americani au informaţii care indică faptul că Rusia a amplasat mine maritime suplimentare în apropierea porturilor ucrainene în ceea ce pare a fi „un efort coordonat pentru a justifica orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră şi pentru a da vina pe Ucraina pentru aceste atacuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Adam Hodge.

Cotaţiile la grâu în SUA au urcat miercuri cu 8,5%, cea mai mare creştere zilnică care se înregistrează după mult timp. După ce ultima navă din cadrul acordului a părăsit Ucraina duminică, plecând de la Odesa, Rusia a atacat regiunea în nopţile de luni şi marţi. Cele trei porturi ale regiunii – Odesa, Ciornomorsk şi Mikolaiv – fuseseră singurele autorizate să opereze în Ucraina în cadrul acordului privind cerealele.

Terminalele de cereale şi o instalaţie industrială, depozite, centre comerciale, clădiri rezidenţiale şi administrative şi maşini au fost avariate în noaptea de marţi spre miercuri, au declarat oficialii ucraineni. Comandamentul militar din sudul Ucrainei a declarat că Rusia a folosit rachete supersonice, inclusiv Kh-22 – proiectate să doboare portavioane – pentru a lovi infrastructura portuară din Odesa.

„În porturile care au fost atacate se aflau depozitate aproximativ un milion de tone de alimente”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său nocturn de miercuri. „Această cantitate ar fi trebuit să fie deja livrată către ţările consumatoare din Africa şi Asia. În terminalul cel mai afectat de teroarea rusă din această seară, au fost depozitate 60.000 de tone de produse agricole, destinate a fi trimise în China”, a spus Zelenski.

Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că au „pervertit” acordul privind cerealele, mediat de Naţiunile Unite şi Turcia. Fondul Monetar Internaţional a declarat miercuri că ieşirea Rusiei din acord ameninţă să agraveze insecuritatea alimentară la nivel mondial şi ar putea creşte preţurile la alimente, în special în ţările sărace. Putin a declarat că Rusia va reveni imediat în pact dacă vor fi îndeplinite condiţiile Moscovei, care vrea să fie ridicate restricţiile care îi stânjenesc exporturile sale de alimente şi îngrăşăminte. Ţările occidentale consideră că aceasta este o încercare de a influenţa livrările de alimente, pentru a obţine o slăbire a regimului sancţiunilor financiare.

Departe de porturi, luptele au continuat miercuri în estul şi sudul Ucrainei, unde contraofensiva Kievului încearcă să recupereze teritoriul ocupat de forţele ruseşti.

La Washington, Pentagonul a anunţat o asistenţă suplimentară pentru securitatea Ucrainei în valoare totală de 1,3 miliarde de dolari, pachetul incluzând capacităţi de apărare aeriană şi muniţii.

La Bruxelles, miniştrii de externe ai Uniunii Europene sunt aşteptaţi să discute joi o propunere de a cheltui până la 20 de miliarde de euro pentru arme, muniţii şi alte tipuri de ajutor militar pentru Ucraina pe o perioadă de patru ani.

Casa Albă: „Rusia ar putea ataca nave civile în Marea Neagră pentru a acuza apoi Kievul”

Potrivit unui purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, există temeri că Rusia ar putea viza nave civile în Marea Neagră și ar putea încerca să dea vina pe Ucraina. Aceste temeri apar în urma deciziei Kremlinului de a se retrage din Inițiativa privind exportul cerealelor ucrainene, scrie CNN. Miercuri, purtătorul de cuvânt Adam Hodge a anunțat că Rusia a amplasat mine maritime suplimentare în apropierea porturilor ucrainene. Ministerul rus al Apărării a emis o declarație la începutul zilei, prin care a avertizat că orice navă care se îndreaptă spre un port ucrainean va fi considerată ca având potențialul de a transporta încărcături militare. Aceste măsuri tensionează și mai mult situația din regiune și atrag atenția comunității internaționale.

„Credem că acesta este un efort coordonat pentru a justifica orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră și pentru a da vina pe Ucraina pentru aceste atacuri”, a declarat Hodge.

Acordul privind cerealele din Marea Neagră, negociat acum un an între Turcia și Națiunile Unite, care permitea exportul de cereale ucrainene, a ajuns la termen luni, la miezul nopții. Această înțelegere asigura o trecere sigură pentru navele care transportau cereale ucrainene prin Marea Neagră spre strâmtoarea Bosfor din Turcia. În zilele care au trecut de la expirarea acordului privind cerealele, Rusia a vizat orașul portuar Odesa cu rachete și drone, distrugând infrastructura agricolă și 60.000 de tone de cereale, a declarat Hodge.

Într-o declarație recentă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Odesa a fost teatrul celor mai mari atacuri de la începutul războiului, iar acuzațiile se îndreaptă către Rusia, care pare să încerce să transforme foametea într-o armă și să provoace instabilitate pe piața globală a alimentelor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu