Marea comasare la structurile de mediu. Deputatul Bola: „În loc să descentralizăm, tindem să facem instituții mamut, conduse de la centru!”

Ministerul Mediului a anunțat marți cea mai amplă reorganizare a instituțiilor sale din ultimele trei decenii, care va include comasarea unor structuri. Se vor înființa două noi entități: Garda Națională de Mediu, Ape și Păduri și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a precizat că unul dintre obiectivele principale ale acestei reorganizări este simplificarea procesului de obținere a avizelor și autorizațiilor, astfel încât acestea să poată fi accesate dintr-o singură sursă.
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a pus astăzi în consultare publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind implementarea unor prevederi din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung în domeniul mediului, apelor şi pădurilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative”, anunţă, marţi, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.
În urma anunțului ministerului, coordonatorul Forței Drepte Constanța, deputatul Bogdan Bola, ne-a precizat faptul că „în noile instituții vor fi aceiași inspectori ca și acum. În plus, ei vor fi conduși de la București de oameni care vor avea puțin habar de particularitățile fiecărei zone în parte”:
„În loc să descentralizăm, în România tindem să facem instituții mamut, conduse de la „centru”. O reorganizare poate fi benefică, dar care este scopul: Se „taie” anumite posturi, pentru a face economie la buget? Nu pare a fi așa, numărul posturilor inspectorilor de acum rămânând aceleași, potrivit declarațiilor ministrului Mediului. Ba din contră, se creează noi posturi – evident de conducere – la București. Atunci poate fi vorba de o eficientizare a activității de inspecție? Mi-e greu să cred asta, având în vedere în noile instituții vor fi aceiași inspectori ca și acum. În plus, ei vor fi conduși de la București de oameni care vor avea puțin habar de particularitățile fiecărei zone în parte. Și chiar dacă am crede că au existat doar cele mai bune intenții la conceperea acestor instituții, rămâne eterna problemă a administrației noastre publice: punerea în aplicare a legislației existente. Iar aici suntem extrem de deficitari și nu văd ca cineva din arcul guvernamental să își bată capul să rezolve acest lucru”, a spus deputatul Bola, pentru TOMIS NEWS.
Pentru asigurarea unui control, ministerul a mai anunțat faptul că se înfiinţează Garda Naţională de Mediu, Ape şi Păduri (GNMAP), prin reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu şi a Gărzii Forestiere Naţionale.
„Crearea unei instituţii unice de control va elimina lacunele de competenţă dintre diversele instituţii aflate în subordinea MMAP. Astfel, vom avea o singură instituţie puternică, capabilă să gestioneze speţe complexe pe toate domeniile de gestionate de ministerul nostru”, a precizat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, citat în comunicatul de presă.
Potrivit documentului citat, Garda Naţională de Mediu, Ape şi Păduri preia de la Administraţia Naţională „Apele Române” activitatea de inspecţia apelor şi personalul cu atribuţii de inspecţia apelor.
Conducerea GNMAP va fi asigurată de un comisar general cu rang de secretar de stat, ajutat de doi comisari generali adjuncţi cu rang de subsecretar de stat şi un secretar general, numiţi prin decizie a prim-ministrului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
„Potrivit aceluiaşi proiect de OUG, în vederea asigurării unei gestionări unitare a procedurilor de emitere a actelor de reglementare în domeniul mediului, precum şi pentru administrarea durabilă a ariilor naturale protejate, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP), instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţată de la bugetul de stat şi din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, a mai transmis Ministerul Mediului.
Această instituţie va fi creată prin comasarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi structurilor teritoriale din subordinea acesteia.
„Această nouă instituţie are rolul de a scurta termenele şi a eficientiza procedurile de avizare, care în prezent sunt foarte greoaie şi complicate. Punem astfel cetăţeanul în centrul procesului de avizare şi ne propunem să uşurăm demersurile persoanelor fizice şi ale agenţilor economici, care vor obţine avize şi autorizaţii într-un singur loc, fără a se plimba cu dosarele de la o instituţie la alta”, a explicat ministrul Mircea Fechet.
Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat şi un secretar general, numiţi prin decizie a prim-ministrului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
„Acest proces de reorganizare prevede întărirea capacităţii administrative a instituţiilor şi departamentelor teritoriale. De asemenea, prin acest act normativ ne atingem obiectivele în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare, reducem numărul de demnitari şi posturile aferente cabinetelor acestora şi redistribuim personalul acolo unde este cea mai mare nevoie. Vreau să asigur toţi angajaţii MMAP şi ai structurilor din subordine că avem nevoie de fiecare dintre ei şi că nimeni nu va avea de suferit în urma acestei reforme administrative”, a adăugat demnitarul.