Maia Sandu joacă dur: Intrarea Moldovei în Uniunea Europeană, cu tot cu Transnistria!

maia sandu

Republica Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Rusia, înainte de a adera la Uniunea Europeană, a declarat marţi preşedinta republicii Maia Sandu, aflată într-o vizită de stat în Norvegia, relatează Reuters şi Radio Chişinău.

Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pregătim ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem ţara reintegrată. Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în UE, dar nu trebuie să excludem şi alte posibilităţi. Angajamentul nostru pentru o rezolvare paşnică a conflictului rămâne la fel de puternic”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă comună cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store.

În aceeaşi conferinţă de presă, şeful executivului norvegian a anunţat că ţara sa oferă un ajutor suplimentar Republicii Moldova în valoare de 350 de milioane de coroane, echivalentul a circa 30 de milioane de euro. Acest ajutor financiar urmează să fie utilizat în sprijinirea sectoarelor energetic şi educaţional, dar şi în susţinerea procesului democratic, societăţii civile şi bunei guvernări.

În discursurile lor, atât şeful guvernului de la Oslo, cât şi Maia Sandu s-au referit la războiul hibrid fără precedent pe care Federaţia Rusă îl duce în întreaga Europă, cu precădere în Republica Moldova, unde încearcă să destabilizeze situaţia politică şi să devieze procesele democratice, transmite Radio Chişinău.

„Alegeri importante urmează să aibă loc în Republica Moldova – prezidenţiale, un referendum privind integrarea europeană, dar şi alegeri parlamentare – şi deja putem observa o multitudine de atacuri hibride menite să destabilizeze agenda acestor evenimente. O nouă ameninţare de securitate în Europa, unde Rusia forţează toate limitele şi toate frontierele. Suntem alături de dumneavoastră şi de tot pentru ce luptă cetăţenii Republicii Moldova”, a subliniat Jonas Gahr Store.

În ultimii ani Moscova a recurs la o serie de acţiuni hibride precum şantaj energetic, presiuni economice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, interferenţe electorale şi chiar încercări de a da jos guvernarea, a menţionat la rândul său preşedinta Maia Sandu, mulţumind cu această ocazie poporului norvegian pentru sprijinul oferit în depăşirea crizelor generate de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.

Republica Moldova este un teritoriu unde Rusia îşi testează „instrumentele hibride”, a spus Maia Sandu, adăugând că astfel partenerii pot învăţa cum să contracareze aceste atacuri ruseşti. „Atunci când parteneri ne ajută să construim instrumente în lupta cu atacurile cibernetice, pot înţelege cum Rusia încearcă să influenţeze ţările. (…) De asemenea ştim că Rusia investeşte mult în dezinformare, nici o altă ţară, nici măcar una mult mai bogată decât Moldova, nu poate să facă faţă resurselor pe care le investeşte Putin. De aceea avem nevoie să ne unim forţele”, a mai spus ea.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Maia Sandu a menţionat că agenţi ai Rusiei continuă să fie infiltraţi în instituţiile statului, chiar dacă s-au făcut eforturi pentru a curăţa sistemul de elemente ale Moscovei, şi că este nevoie în acest sens de consolidarea acţiunilor în lupta cu corupţia. Ea a reiterat speranţa integrării europene a Republicii Moldova până în anul 2030.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Norvegia a oferit Republicii Moldova un ajutor în valoare de peste un milion de coroane pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni care au ajuns pe teritoriul său, dar şi pentru susţinerea sectorului energetic pentru a scăpa de dependenţa de resursele din Federaţia Rusă. Şi cu prilejul vizitei la Oslo, Maia Sandu a mulţumit Ucrainei, care luptă în prezent şi pentru securitatea Republicii Moldova, dar şi a întregii Europe, amintind că prin teritoriul ţării sale au trecut peste 1,4 milioane de refugiaţi ucraineni cărora cetăţenii moldoveni le-a deschis inimile şi casele.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *