Maia Sandu a anunțat că va dona cei 30.000 de euro primiți sub formă de „premiu”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că cei 30.000 de euro primiți sub formă de premiu luna trecută la Timișoara vor ajunge la o organizație de caritate.

„Este un premiu oferit pentru Valori Europene. Membrii juriului sunt oameni respectați. Pe care eu îi respect și de aceea am și acceptat acest premiu. Banii nu au ajuns. În momentul în care o să avem o claritate cui merge această donație pentru că va fi făcut-o o donație către o organizație de caritate. Atunci o să anunțăm unde merg acești bani, dar până când banii sunt în continuare la Timișoara. Există un răspuns dat de CNA, care spune că este permis de lege să se accepte un premiu. Nu suntem primii, nici ultimii. Nu este primul premiu pe care îl primesc. A mai fost un premiu acum doi ani și premiul oferit de o organizație din Norvegia și acel premiu a fost donat. Nu există o problemă de legalitate. Nu este un lucru ilegal”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune al Republicii Moldova.

Anterior, Centrul Național Anticorupție (CNA) de la Chișinău a anunțat că Maia Sandu poate primi premiul, susținând că legea interzice doar primirea de cadouri. Anunțul a fost făcut după ce responsabilii Administrației Prezidențiale au sesizat structura de drept.

Înainte de răspunsul Centrului Național Anticorupție, primarul Timișoarei, Dominic Fritz a afirmat că Maia Sandu poate ridica premiul fără probleme. „Premiul Timișoara pentru Valori Europene se înscrie într-o tradiție foarte lungă a premiilor și distincțiilor internaționale cu premii în bani și cel mai cunoscut este Premiul Nobel, unde premiul este peste un milion de dolari. Suntem foarte mândri de fapt că avem un premiu și în bani. Prin asta este exprimată și anvergura acestui premiu și anvergura Timișoarei. Știu că în Republica Moldova este o discuție despre condițiile în care președinta Maia Sandu poate să accepte acest premiu. Sunt absolut sigur că președinta Maia Sandu va respecta legile Moldovei și așteptăm să ne spună ce să facem cu banii”, a declarat edilul.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *