Lupu (CJC) filmat în timpul unui conflict cu un polițist de la Locală. Conferință cu scandal la Consiliul Județean Constanța – VIDEO

Printr-un rar act de curaj printre politicienii români, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a organizat luni o conferință de presă pentru a oferi declarații cu privire la o serie de filmări apărute astăzi în spațiul public. Constanta.INFO a publicat un film în care Mihai Lupu, în noiembrie 2021, ar fi amenințat un polițist local. Context: Conflictul s-a petrecut în momentul în care erau în vigoare barierele din (aproape) defunctul Regulament al zonei peninsulare. Fără permis pentru autoturism pentru a ajunge acasă (Lupu locuiește în zonă – n.r.) a intrat în conflict cu un agent al Poliției Locale.
După ce imaginile au apărut în spaţiul public, preşedintele CJC a negat autenticitatea filmării spunând că dialogul avut cu agentul este trunchiat, iar el a respectat regulamentul impus la acel moment pentru accesul în zonă. Din filmare reies amenințări, iar Lupu a ieșit astăzi public pentru a clarifica toate acele evenimente. În primul rând, Lupu a spus că incidentul la ora 20:30 și nicidecum la 4 dimineața, iar pe polițistul local a răbufnit întrucât acesta „mi-a aruncat legitimația pe bancheta din spate”. Președintele CJC a susținut faptul că imaginile au fost tăiate, prezentate trunchiat, ca o continuare a jurnalistului constănțean Dorian Hapurnea a campaniei de denigrare împotriva sa. Lupu a precizat astăzi faptul că jurnalistul în cauză, alături de colegii săi din trust, sunt supărați pe el pentru că a pierdut contracte de publicitate, fiind vorba de o serie de instituții subordonate sau în coordonarea Consiliului Județean Constanța.
„Dat fiind că au apărut nişte aşa-zise informaţii în spaţiul public, era de datoria mea să vin în faţa dumneavoastră şi să clarific lucrurile. Mi-ar fi plăcut să discutăm astăzi cu atâta presă despre proiectele judeţului Constanţa, despre ce face preşedintele, aparatul Consiliului Judeţean, dar nu pot să accept că informaţii în spaţiul public circulă fără a da foarte clar toate detaliile despre această informaţie, mai ales că se referă la comportamentul meu, la atitudinea mea, la modul de a mă comporta ca preşedinte, ca cetăţean al acestui judeţ. Vizualizând aceste imagini, cu siguranţă mă încearcă un fenomen din nou de frustrare şi de enervare. Îmi cer scuze pentru ieşirea nervoasă şi pentru cuvintele adresate şi le cer scuze tuturor constănţenilor pentru că nu asta este imaginea mea. Dat fiind că suntem şi într-o perioadă a postului, poate că e bine să facem şi mărturisiri complete şi e bine ca toţi care astăzi folosim toate instrumentele de informare să ne informăm corect şi să fim cinstiţi şi oneşti în a da publicului şi nu numai publicului, ci tuturor, informaţiile corecte. Aşadar, pe scurt, voi spune foarte clar datorită faptului că la vremea respectivă, în 2021, era un regulament în care accesul era pe bază de permis în peninsulă, m-am deplasat spre casă, neavând permisul la mine. Am prezentat legitimaţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, am prezentat buletinul că stau în peninsulă şi datorită atitudinii agentului de poliţie locală care mi-a luat legitimaţia şi mi-a aruncat-o, mi-a aruncat-o pur şi simplu pe banchetă, atenţie, nu conduceam eu maşina, am răbufnit ca orice om, sunt şi eu om, nu sunt un robot. Am coborât din maşină şi m-am deplasat pe jos acasă, respectând regulamentul”, a declarat Mihai Lupu.
De partea cealaltă, Dorian Hapurnea a susținut faptul că doar unele contracte ar mai fi valabile și nu este nicidecum vorba de Delfinariul din Constanța, cu care a încheiat colaborarea încă din 2020. Lupu a insistat pe faptul că aceasta ar fi cauza denigrării. De asemenea, șeful CJC și-a cerut scuze pentru comportament și a admis faptul că avea permis pentru a intra în zona peninsulară, dar doar în contextul… pietonal.
Conferința de presă s-a încheiat tot într-o atmosferă tensionată, Mihai Lupu plecând spre biroul său într-o ceartă cu Dorian Hapurnea și colegul său de la Tomis TV, Cristian Hagi, fiind aruncate mai multe acuzații de ambele părți și ca o tristă premieră pe plan local, între autorități și mass-media.
PMP Constanța a luat foc: „Mihai Lupu a plagiat până și beția lui Nicușor Constantinescu”
Modul în care Mihai Lupu se joacă de-a administrația amintește de toate incompetențele și mârșăviile din mandatul lui Nicușor Constantinescu, transmite luni președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz:
„Singurul episod din cariera administrativă a fostului președinte pe care Lupu încă nu știam că îl copiase era celebra fază cu Nicușor beat la volan, Mihai Lupu apărând și el beat în spațiul public, fălindu-se cu funcția de președinte CJC, cu prietenia cu primarul Chițac, amenințând și jignind un polițist local care a avut curajul să își facă datoria. Imaginile apărute recent în mass media arată caracterul suburban pe care Mihai Lupu îl are, apelativele pe care le folosește sunt mult sub demnitatea funcției pe care o deține. În timp ce toată lumea se supunea regulamentului absurd al lui Chițac, cu accesul în Peninsulă oprit prin bariere, beatul Lupu, supărat nevoie mare, jignește ca la ușa cortului polițistul local care îl oprește, îl amenință cu primarul Chițac și, în timp ce se clatină sub aburii băuturii, duhnește toate cuvintele abjecte învățate în regiunea moldovenească. Domnule Lupu, v-am auzit în această filmare spunând de atâtea ori că sunteți președintele Consiliului Județean încât mă întreb dacă nu cumva ar trebui să vă dăm câte un “întăritor” înainte de a pleca pe la minstere să negociați proiecte pentru județ. Văd că sub influența alcoolului nu mai uitați că aveți o funcție, așa cum uitați când e vorba să vă faceți treaba. Sau dvs considerați că sunteți președintele CJC când umblați beat prin cârciumi și amenințați polițiștii locali, și nu când ar trebui să faceți administrație? Să vă fie rușine, dle Lupu! Nici nu mai putem să vă cerem demisia de onoare, pentru că onoare la un om beat care amenință și jignește nu avem de unde să găsim. RUȘINE! P. S. Între comportamentul dvs și cel al interlopului Valentino nu este nicio diferență. Valentino a înjurat mascații și în 3 zile a fost arestat. Sunt curios dacă autoritățile se vor sesiza și în cazul dvs pentru infracțiunea de ultraj și dacă vom avea o soluționare la fel de rapidă”, a transmis Palaz.
Țuțuianu cere demisia lui Lupu
În contextul atmosferei de astăzi, fostul președinte al CJC, deputatul social-democrat Marius Horia Țuțuianu, a solicitat demisia lui Mihai Lupu din fruntea instituției județene:
„Este absolut inacceptabil ca un politician aflat la conducerea unui județ să se comporte în modul în care a făcut-o Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța. Imaginile video prezentate sunt dezgustătoare și arată un comportament violent, intimidant și total inadecvat din partea unui om care ar trebui să fie un reprezentant respectabil al cetățenilor. Este clar că Mihai Lupu nu are niciun respect pentru reguli sau pentru autoritatea poliției locale și își folosește puterea în scopuri personale. Acesta este exact tipul de comportament care alimentează corupția și subminează democrația. În lumina acestor fapte, nu există nicio scuză pentru ca Mihai Lupu să rămână la conducerea Consiliului Județean Constanța. Este imperativ ca el să-și prezinte DEMISIA imediat și să fie adus în fața justiției pentru comportamentul său inacceptabil. Cetățenii din Constanța și din întreaga țară merită lideri politici responsabili și respectuoși, care să își asume responsabilitatea și să acționeze în beneficiul lor”, a transmis deputatul Țuțuianu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


