Site icon TOMIS NEWS

Lungoci (PSD), despre datornicii Portului Constanța: „Este INADMISIBIL ca din valoarea totală datorată de 10 milioane de lei pentru utilități, 8 milioane să aparțină aceleiași firme!”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi – aflat în vizită la Constanța, faptul că 19 din cele 35 de linii de cale ferată din Portul Constanţa, reparate în procedură de urgenţă, au fost recepţionate. Potrivit oficialului, pentru celelalte 16 linii recepţia lucrărilor este programată în 10 zile. Ministrul Transporturilor a precizat că restul de 64 linii de cale ferată rămase de reparat au fost împărţite în trei loturi, pentru două fiind organizate deja licitaţiile şi fiind desemnaţi constructorii. Potrivit acestuia, sumele vor fi alocate în special pentru electrificarea și dotarea cu sisteme moderne de semnalizare a căilor ferate din port.

În acest context, colegul de partid al lui Grindeanu, deputatul social-democrat constănțean Lucian Lungoci, a transmis faptul că „Portul Constanța a devenit un hub important către toată Europa”. De asemenea, parlamentarul apreciază poziția fermă a lui Grindeanu față de datornicii Portului Constanța, capitol la care amintim faptul că Gabriel Comănescu, președintele Grup Servicii Petroliere, este… lider detașat.

„Portul Constanța a devenit un hub important către toată Europa. Aici vorbim de investiții de peste 1 miliard de euro din fonduri nerambursabile! Din acest motiv, dar și din multe altele, Portul Constanța este în aria de interes a Ministerului Transporturilor. S-a pornit de la infrastructura feroviară, de la cele 99 de linii cu vagoanele prin care creșteau nestingherite bălăriile. Cu 35 de linii s-a intrat pe procedura de urgență, beneficiind de bani din fondul de urgență. Alte 16 vor fi recepționate până în 10-11 noiembrie, iar celelalte 64 s-au împărțit în trei loturi, dintre care două s-au atribuit deja. Există și alte probleme în Portul Constanța, una dintre ele fiind cea a creanțelor pe care unii operatori economici nu le-au plătit de ani. Este inadmisibil ca din valoarea totală datorată de 9.700.000 lei pentru utilități, 8 milioane să aparțină aceleași firme. Este de neconceput ca din totalul de 29 milioane pentru chirii, 20, 5 să fie la aceeași firmă. Indiferent cum se numește această și indiferent sub ce umbrelă politică se ascunde! Această situație nu mai putea continua, pentru neplata utilităților fiind notificate 104 societăți, iar pentru neplata chiriilor și a penalităților, 70 de societăți. Mai mult decât atât, pentru cei care nu au plătit se întrerup utilitățile! Ministrul Transporturilor nu a venit în Portul Constanța să facă pe procurorul. Pe Sorin Grindeanu îl interesează ca serviciile oferite de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța să fie plătite! Adică, să se respecte legea!”, a transmis deputatul Lungoci.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version