Lungoci (PSD), convins că femierii vor fi mulțumiți de ajutoarele europene în criza cerealelor: „Demersurile ministrului Daea la Bruxelles au avut rezultate pozitive”

lungoci parlament

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat joi faptul că agenţii economici din România nu mai pot cumpăra cereale din Ucraina până pe data de 5 iunie, când a fost interzis importul acestora, precizând că nu există niciun risc ca din acel culoare de tranzit să rămână cereale în ţara noastră. În acest context, deputatul constănțean social-democrat, Lucian Lungoci, îi îndeamnă pe fermieri să depună la centrele județene APIA cererile de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale:

„Grâul, porumbul, floarea soarelui și rapița din Ucraina nu vor mai fi importate în țara noastră, fiind asigurat, în continuare, tranzitul acestor produse agricole către alte state terțe. Demersurile ministrului PSD al Agriculturii la Bruxelles au avut rezultate pozitive și în privința ajutorului acordat țării noastre. Concret, România a obținut compensații mai mari decât cele acordate Bulgariei, Ungariei și Slovaciei la un loc, adică 30 de milioane de euro. Agricultorii români afectați vor primi un sprijin total de 50 de milioane de euro: 10 milioane prima tranșă de la UE, 10 milioane de la bugetul național și încă 30 de milioane acum! Încă din data de 20 aprilie, guvernul a aprobat analiza referitoare la Proiectul de hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli din sectorul cereale ! De la acel moment, până la data de 11 mai 2023 inclusiv, fermierii afectați pot depune la centrele județene APIA cereri de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. În cerere trebuie specificat stocul de cereale la data de 1 februarie 2023! În urma colectării datelor din toată țara, vor fi stabilite sumele aferente fermierilor afectați de importurile din Ucraina”, a transmis deputatul Lungoci.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu