Lungoci (PSD) a propus ELIMINAREA amenzilor pentru firmele care nu achiziționează Registrul Unic de Control. Parlamentul a decis să fie cozi, hârtii și sancțiuni – DOCUMENTE

lungoci

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 252/2003 privind registrul unic de control a fost inițiată de 11 parlamentari, printre care și deputatul social-democrat constănțean, Lucian Lungoci. Concret, în baza experienței sale de la Protecția Consumatorului, deputatul Lungoci a dorit să reglementeze un aspect din domeniul fiscal, cu privire la acest RUC.

„România este singurul stat din Uniunea Europeană care impune contribuabililor Registrul Unic de Control. RUC s-a implementat pentru a muta și dispersa costurile administrative de control asupra contribuabililor. (…) Acest lucru s-a schimbat dramatic din 2003 și până în prezent, fiind mult mai oneroase obligațiile și birocrația achiziționării unui RUC, în condițiile în care statul are numeroase instrumente informatizate pentru coordonarea controalelor. RUC nu trebuie impus prin forța coercitivă a statului. Guvernul a pretins că RUC servește la ajutorarea contribuabililor, însă în realitate este o unealtă birocratică, inutilă și utilizată în practică pentru sancțiuni. (…) Birocrația achiziționării și menținerii RUC este o reminiscență inutilă a suprabirocratizării caracteristică anilor 90. (…) Se poate achiziționa doar de la unitățile ANAF, contracost, cu emiterea unei facturi scrise de mână de către fisc. De multe ori nu este disponibil pe stoc săptămâni întregi, perioadă în care contribuabilii sunt expuși amenzii”, se arată în expunerea de motive:

Propunerea legislativă nu a impresionat coaliția de guvernare, care nu a susținut proiectul și l-a îngropat în Parlament. Astfel, propunerea a fost respinsă în Senat pe 19 octombrie 2022 și, de atunci, tot este uitat prin sertarele Camerei Deputaților. Cel mai probabil, nu va ajunge la vot final niciodată. Pe de altă parte, ar putea fi și o motivație politică, întrucât printre susținători este și Claudiu Năsui, fost ministru USR al Economiei.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu