Legea pensiilor militare, modificată în Parlament: Creșterea, în raport cu solda sau salariul. Crușoveanu (PNL): „Am adus mai multă echitate în sistem”

|
crusoveanu 2

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. S-au înregistrat 213 voturi ‘pentru’, 31 ‘contra’ şi 19 abţineri.

Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ adoptat, pentru care a votat și deputatul liberal constănțean, Marian Crușoveanu:

„Legea pentru creșterea pensiilor militare a fost adoptată de Camera Deputaților! Mulțumim asociațiilor pensionarilor militari care au făcut presiuni publice asupra reprezentanților PSD, determinându-i să lase deoparte strategiile electorale și să sprijine în Parlament acest proiect important, propus de Nicolae Ionel Ciucă. PNL susține acest proiect de recalculare a pensiilor militarilor, menit să aducă mai multă echitate în sistem și să ofere recunoașterea pe care o merită cei care au servit țara. Deși PSD a încercat, prin diverse manevre, să o blocheze, legea pentru creșterea pensiilor militare, adoptată de Camera Deputaților, este un pas înainte pentru respectarea și susținerea celor care au purtat uniforma militară”, a transmis deputatul Crușoveanu.

Prevederile nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul. În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată. De asemenea, fondurile necesare pentru plata, în anul 2024, a acestor drepturi se vor suporta din bugetele aprobate instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Distribuie:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *