Iulie 1989: ULTIMA vară pe litoral a cuplului Ceaușescu. Angajaţii, însărcinaţi să o scuture pe Elena de nisip pe spate şi să înlocuiască zilnic nisipul de pe faleză cu unul afânat

Nicolae și Elena Ceaușescu adorau să-și petreacă verile pe litoralul românesc. Pe la jumătatea lunii iulie, cei doi se mutau cu un întreg alai de angajați la casa de vacanţă a Partidului Comunist de la Neptun, unde rămâneau până toamna. Aparatul de partid și activul de guvern tot de la mare își exercitau atribuțiile, până când dictatorul decidea să se întoarcă în Capitală, arată rtv.net. Pe 15 iulie 1989, după programul normal de lucru care se încheia la orele 17.00, Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au îmbarcat în elicopterul prezidențial și au plecat la Neptun, alături de familie. Aveau după ei un întreg alai de şoferi, bucătari, menajere, maseuri şi chelneri, potrivit ştiridinlume.ro.
Încă din anii ’70, de când se începuse să funcțiune complexul Ambasador, Neptunul devenise sediul central pentru cuplul dictatorial. Ceauşescu nu îşi neglija deloc atribuţiile, nici măcar la mare. La Ambasador era reședință oficiala, unde Ceaușescu ținea ședințe de stat cu miniştrii, veniţi şi ei la mare împreună cu familiile lor. Cuplul Ceauşescu se caza, însă, se caza în vila Panseluța, denumită de securitate și obiectivul D2.
La vila Panseluța, soții Ceaușescu erau tratați regește: aproape 100 de angajați le stăteau mereu la dispoziție. Și cum una dintre plăcerile celor doi erau plimbările pe faleză, angajații înlocuiau în fiecare zi nisipul de pe plajă, în perimetrul în care se plimbau cei doi, cu altul afânat și curățau plaja de scoici și alge. În plus, Elena avea mereu pe lângă ea o femeie care o scutura de nisip pe spate şi îi culegea pietricelele din locul unde urma să se aşeze. De asemenea, scafandrii supravegheau zona în largul mării pentru ca nu cumva vreun „inamic” să se apropie de zona în care se afla tovarăşul.
În unele dimineți, soţii Ceauşescu se plimbau pe faleză sau înotau împreună la ponton. După-amiaza, Ceauşescu împreună cu miniştrii jucau table sau volei pe plajă, iar Elena împreună cu soţiile demnitarilor jucau rummy sau cărți, în timp ce menajera le răsfăța cu deserturi variate, printre preferate fiind clătitele.
Odată cu înaintarea în vârstă, soții Ceauşescu nu mai intrau în mare decât foarte rar, preferând tratamentele și băile de nămol. Elena Ceauşescu nu ştia să înoate, doar fostul dictator, după cum se arată în cartea semnată de Lavinia Betea, „Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu”.
Elena Ceauşescu se temea teribil de apa adâncă, astfel că nu intra niciodată decât până la brâu. Când marea era învolburată, tovarăşa nu se sfia să folosescă un colac gonflabil.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


