Ionescu de la Hârșova, înfrângeri în serie în consiliul local. I-a trecut doar proiectul cu microbuzele electrice, „livrat” de Mitroi

Primarul liberal al localității Hârșova, Viorel Ionescu, demonstrează încă o dată că atunci când lucrurile scapă de sub control, cea mai la îndemână soluție este fuga. Anticipând, probabil, dezastrul iminent din ședința Consiliului Local din 28 august, primarul nu a avut nicio reținere să-și ia concediu exact când era nevoie de el pentru a-și apăra propriile proiecte și interese. O mișcare clasică de evitare a responsabilității, tipică pentru cei care confundă administrația publică cu un joc de putere personal.
Ședința a fost dezastruoasă pentru inițiativele primarului Ionescu. Proiecte importante, pe care și le-a asumat cu emfază, au picat unul după altul, arătând cât de fragilă este, de fapt, autoritatea sa în fața unui Consiliu Local care nu mai tolerează abuzurile și combinațiile de culise. Printre acestea, modificarea organigramei Bibliotecii din Oraș – o încercare penibilă de a reduce personalul la o singură persoană, evident, soția unui consilier local PNL, în timp ce angajata cu studii superioare urma să fie eliminată, pe motiv că are salariul prea mare. O dovadă clară că meritocrația și profesionalismul nu au ce căuta în administrația locală atâta timp cât interesele de partid și pilele personale sunt la ordinea zilei.
Nu mai puțin scandalos a fost și proiectul de înlocuire a consilierului local incomod, Anca Dogaru (AUR), din Consiliul de Administrație al Spitalului Orașului. Încercarea de epurare politică a eșuat lamentabil, arătând că, deși primarul visează la un Consiliu Local obedient, realitatea îi servește, din când în când, și lecții de democrație.
Ironia maximă vine însă din aprobarea proiectului privind microbuzele electrice școlare, un proiect cu dedicație, livrat pe tavă de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi. Într-o administrație în care proiectele cu adevărat importante pentru comunitate sunt respinse, iar cele „cu dedicație” trec fără probleme, viitorul Hârșovei rămâne, din păcate, la cheremul intereselor de partid și al jocurilor de culise.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


