Ionescu de la Hârșova a pierdut „meciul” cu AUR din consiliul local: Consiliul de administrație al spitalului rămâne neschimbat

Ședință cu circotecă politică ieri la Hârșova, după cum era de așteptat de altfel. Sunt răfuieli mari în privința managementului spitalului orășenesc, de la managerul interimar până la înlocuirea singurului medic din consiliul local în Consiliul de Administrație al spitalului, după cum TOMIS NEWS a relatat recent în detaliu.
La începutul dezbaterii proiectului de înlocuire a Ancăi Dogaru, consilierul AUR a semnalat faptul că Ionel Dia (teoretic de la PSD) este inițiatorul proiectului aflat pe ordinea de zi și totodată beneficiarul direct al acestuia! Din acest motiv, conform Codului administrativ, era obligat să se abțină nu doar de la vot, ci și „de la orice implicare în deliberarea acelui punct, inclusiv în calitate de președinte de ședință. Măsura a fost refuzată!”, susține Anca Dogaru:
„În timpul discursului am fost întreruptă de nenumărate ori de către primar și Dia cu diverse remarci ironice, deși în calitate de președinte era persoana care trebuia să nu permită întreruperea mea. După ce am avut 10 pacienți de la ora 08 âănă la 13.00, era puțin probabil să reușesc o discuție liberă! Când un proiect ridică suspiciuni de conflict de interese, trebuia oprit de la înscrierea pe ordinea de zi, nu girat tacit. Altfel, riscăm ca acest consiliu să adopte hotărâri șubrede, vulnerabile în instanță și în ochii cetățenilor.
Vă propun să dăm un semnal clar: funcțiile publice nu sunt jetoane de poker între consilieri, iar administrația nu e despre orgolii. Dacă acceptăm asemenea precedent, mâine putem să votăm înlocuirea oricărui consilier doar pentru că “a deranjat majoritatea”.
În concluzie: refuzați acest proiect. Nu pentru cine e vizat, ci pentru ceea ce reprezintă: o încercare de forțare, de intimidare și de transformare a Consiliului într-un teatru de interese personale”, a spus Anca Dogaru, pentru TOMIS NEWS.
Proiectul a fost respins la vot, cu 8 voturi pentru și 8 împotrivă, primarul Viorel Ionescu pierzând astfel meciul politic din consiliu. În timpul ședinței, președintele PSD, consilierul Corina Bulancea, i-a oferit lui Ionel Dia postul de membru al CA: „Dar doamna Dogaru trebuie să rămână în acest consiliu!”, a subliniat Bulancea.
„Am solicitat citirea publică a răspunsului Instituției Prefectului, prin care-l revocă pe managerul interimar Calu în urma demersurilor întreprinse de mine. Primarul și cu Dia s-au opus vehement inițial, însă secretarul general a dat citire documentului”, ne-a mai spus Dogaru:

Noul manager al spitalului Hârșova este, de astăzi, pentru un mandat de șase luni, fostul deputat constănțean Bogdan Bola, în prezent președinte al organizației județene a Forței Drepte. Bola este fost PNL, iar primarul Ionescu a încercat să speculeze și să incite la un conflict între noul manager și Dogaru:
„Eu nu am avut niciodată vreo reacție împotriva noului manager Bola! Asta este o reacție la tâmpeniile vehiculate-n presă”, a concluzionat Dogaru, pentru TOMIS NEWS.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


