Site icon TOMIS NEWS

Iohannis și Ciucă în negocieri grele cu premierul Olandei, pentru Schengen. „Un eșec ar duce la o creștere a euroscepticismului în România! Să împiedicăm extinderea războiului la gurile Dunării!” – VIDEO

iohannis ciuca rutte
hqdefault

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la Cincu, la întâlnirea cu premierul Olandez Mark Rutte, despre prezența militarilor olandezi în România și despre apărarea flancului estic al NATO:

„Sunt bucuros că îl avem astăzi ca invitat, aici, la Cincu, pe domnul Mark Rutte, Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, într-un moment important, dar și dificil pentru securitatea europeană și euroatlantică. România și Țările de Jos sunt state prietene, partenere și aliate în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Țările noastre împărtășesc aceleași valori democratice și au interese comune de securitate, de pace și de prosperitate. Vizita dumneavoastră în România, domnule Prim-ministru, reprezintă expresia relațiilor aprofundate de cooperare pe care România le are cu Țările de Jos, în mod deosebit în domeniul securității și apărării. Domnule Prim-Ministru, dragă Mark, îți mulțumesc pentru prezența în România a militarilor din Țările de Jos! România, întregul Flanc Estic, precum și întreaga Alianță și comunitate internațională resimt din plin aceste amenințări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei. Dragi militari olandezi, vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii francezi, belgieni și români, în cadrul Grupului de Luptă Aliat din care faceți parte, pentru apărarea noastră, a Europei. Mulțumesc, de asemenea, și celorlalți militari aliați aflați în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic. Prezența dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerența și capacitatea de reacție ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianță politico-militară din istorie – și pe noi ca Aliați. Împreună cu soldații români, faceți Europa mai sigură și protejați valorile euroatlantice: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege singură cursul de politică externă și de securitate. Vă doresc succes în activitățile de pregătire, precum și în misiunile pe care le veți desfășura, alături de militarii români! Împreună suntem mai credibili, mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăților noastre democratice”, a spus Klaus Iohannis.

Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă. Acesta efectuează o vizită oficială în România. Premierul olandez Mark Rutte vizitează militarii olandezi care participă la forţa NATO, El va avea convorbiri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă. Potrivit unui comunicat al Guvernului olandez, temele de discuţie au fost cooperarea militară dintre cele două ţări, cele mai recente evoluţii privind războiul din Ucraina şi energia. O posibilă temă abordată de oficialii români este aderarea la Spaţiul Schengen, Olanda fiind un opozant al admiterii României.

Cei aproximativ 200 de soldaţi olandezi staţionaţi la baza militară din Cincu fac parte din noul „grup de luptă” al NATO, condus de Franţa şi are în total 900 de soldaţi. Soldaţii olandezi vor fi staţionaţi la Cincu pentru aproximativ un an.

„Țările de Jos nu sunt, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”

Premierul Regatului Ţărilor de Jos Mark Rutte a afirmat că „Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”. El a admis că România a făcut „foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani” în privinţa aderării la Schengen. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a adăugat că este optimist cu privire la acest lucru, însă nu doreşte să facă „o afirmaţie exagerat de optimistă asupra duratei”.

„Olanda nu este, în principiu, împotrivă. Noi spunem că toate ţările care îndeplinesc condiţiile trebuie să adere la spaţiul Schengen. România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani. În acelaşi timp, zicem nou că aderarea la Schengen poate fi vorba când toate condiţiile sunt îndeplinite. Avem şi un mecanism de monitorizare, avem şi un mecanism de colaborare şi verificare, paşii următori vor veni. Trebuie să vedem ce urmează în aceatsă procedură şi o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, a declarat Mark Rutte, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă la Cincu, dacă opoziţia Olandei privind aderarea ţării noastre la Schengen ţine de corupţia de la port Constanta, problemele de la frontiere sau infrastructură.

Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.Acesta efectuează o vizită oficială în România. Oficialul olandez a transmis că NATO stă alături de Ucraina.

„Rămânem alături de prietenii noştri ucraineni şi apărăm democraţia şi libertatea, valori la care nu vom renunţa niciodată. Astăzi, parteneriatul nostru este mai puternic decât oricând. Împreună stăm umăr la umăr împotriva agresiunii lui Putin. Cu cât încearcă el mai mult să ne despartă, cu atât mai mult ne apropie. (…) Cu toţii sunteţi o legătură crucială în Flancul Estic al NATO, care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră. Rămânem alături de prietenii noştri ucraineni şi apărăm democraţia şi libertatea, valori la care nu vom renunţa niciodată”, a declarat Mark Rutte. „Vreau să mulțumesc Guvernului Român pentru cooperare, dar și președintelui României”, a mai spus premierul olandez.

„Nu este negativ deloc că e vot politic”

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în contextul în care România nu este primită de ani de zile în Schengen deși a îndeplinit toate condiționalitățile tehnice, că „nu e rău” că decizia este și politică, nu doar tehnică.

„Cred că e bine să fim mai realiști în această privință. Intrarea in Schengen nu este un automatism tehnic. Votul în JAI are o puternică componentă politică. Asta nu e rău, așa funcționează UE. Ca să fie unanimitate, trebuie toți convinși că normele sunt îndeplinite. Nu este negativ deloc că e și vot politic, într-un final într-o democrație politicienii votează”, a afirmat șeful statului, în prezența premierului olandez, Mark Rutte, a cărui țară s-a opus până în prezent intrării României în Schengen.

„Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen”, a adăugat Iohannis. „Am discutat și despre așteptarea legitimă a României de a adera la Spațiul Schengen”, a mai spus seful statului dupa intalnirea cu Rutte.

„România îndeplinește cerințele tehnice privind apartenența sa la Spațiul Schengen și acționează deja ca un membru de fapto al acestuia, în deplin spirit de solidaritate europeană. Suntem parte integrantă a reformei Spațiului Schengen și ne implicăm activ în eforturile de modernizare a acestuia. Aderarea României va contribui la securitatea și consolidarea Spațiului Schengen. Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen”, a încheiat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la Cincu, despre integrarea în Schengen, de față cu premierul olandez Mark Rutte, Țările de Jos fiind țara care s-a opus până acum integrării.

„Am discutat si azi despre Schengen si discuția a fost pozitivă. Noi, toți trei, căutăm calea cea mai bună pentru un răspuns pozitiv. Nu ne imaginăm că putem eșua. Acei 11 ani s-au scurs de la ultima evaluare. Procedurile Schengen n-au rămas în 2011. Pentru a avea claritate și pentru a construi un spațiu sigur, este nevoie de încă multă muncă. Încercăm cât se poate de repede să rezolvăm acest lucru. Nu există solicitări speciale, nemaivăzute, nemaiauzite. Eu sunt optimist!”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul olandez Mark Rutte, că România a demonstrat că merită să fie parte din Spațiul Schengen. În condițiile în care Olanda s-a opus în ultimii ani aderării României la Schengen, Iohannis a afirmat că speră să existe un consens politic în cel mai scurt timp pentru primirea țării noastre în acest spațiu.

„Am discutat cu domnul prim-ministur Rutte despre așteptarea legitimă a României și a cetățenilor noștri de a adera la Spațiul Schengen. Am reiterat toate argumentele care susțin faptul că aderarea noastră cât mai curând este nu doar necesară, ci și extrem de oportună. România îndeplinește cerințele tehnice privind apartenența sa la Spațiul Schengen și acționează deja ca un membru de facto al acestuia pentru protecția frontierelor externe, în deplin spirit de solidritate europeană. Suntem parte integrantă a reformei Spațiului Schengen și ne implicăm activ în eforturile de eficientizare a acestuia. Aderarea României va contribui la securitatea și consolidarea Spațiului Schengen, așa cum am dovedit, printre altele, prin amplul efort al țării noastre de gestionare la standard Schengen a celor 2,5 milioane de cetățeni ucraineni care ne-au trecut deja frontierele. Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen, într-un context european în care pentru consilidarea rezilienței UE, unitatea de acțiune și solidaritatea sunt deosebit de importante”, a declarat Iohannis.

„Un eșec ar duce la o creștere a euroscepticismului în România!”

Președintele României și premierul au avut o întrevedere cu premierul Olandei, Mark Rutte. Cei doi oficiali români au declarat că euroscepticismul ar crește în România, dacă țara noastră nu este primită în spațiul Schengen. De precizat este faptul că țara noastră îndeplinește toate condițiile de aderare la spațiul Schengen.

„Pentru mine, pentru noi cei prezenţi aici la pupitre eşecul nu este o variantă. Noi căutăm soluţiile pentru a transforma acest demers într-o reuşită. Asta e convingerea noastră, dar trebuie să vedem lucrurile aşa cum ar putea fi, în cazul contrar. Un eşec în acest obiectiv naţional probabil ar duce la o creştere a euroscepticismului în România. Dar este o variantă ipotetică care nu se va întâmpla, fiindcă noi nu calculăm pentru varianta eşec, noi calculăm pentru varianta reuşită”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Cincu.

La rândul său, premierul Olandei Mark Rutte a precizat, întrebat dacă opoziţia Olandei în aderarea ţării noastre la Schengen nu ar alimenta discursul rusesc potrivit căruia ar fi breşe de securitate în UE şi în atitudinea unor ţări membre ale NATO, că Rusia nu are niciun rol în această procedură.

„Rusia nu joacă niciun rol în această procedură. Olanda a zis mereu cine vrea să adere, poate să adere şi trebuie să avem transparenţă. Avem bineînţeles MCV care este foarte important, dar şi Schengen – sistemul de informaţii, ce faci cu cei care intră în UE, persoanele care trebuie să iasă. Toate aspectele trebuie avute în vedere. De aceea este adevărat că acum cu Ucraina, MCV trebuie să avem o evaluare mai largă pentru a putea lua o decizie care este transparentă şi bazată pe fapte. Alte argumente nu pot juca un rol în această procedură”, a completat Rutte.

Întrebat dacă există posibilitatea ca anul acesta, înainte de Consiliul JAI, Olanda să răspundă pozitiv solicitării României de aderare la Schengen, premierul olandez nu a avansat un termen, afirmând că este nevoie de finalizarea analizelor făcute la nivel european.

„Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă şi corectă. De aceea am menţionat MCV. Trebuie să avem suficienţi paşi pozitivi şi trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Au fost făcut foarte mulţi paşi. Ceea ce trebuie stabilit acum, în cadrul MCV, despre corupţie, despre crima organizată, de asta este MCV, se lucrează la asta pentru a evalua şi după aceea trebuie să şi apreciem. Al doilea lucru, din punctul meu de vedere în legătură cu Schengen: sistemul de informaţii Schengen. Comisia Europeană a început procedurile cu privire la asta, eu cred că misiunea de evaluare ar putea fi mai profundă, dar şi acolo aşteptăm rezultatele şi nu ştiu cînd vor veni rezultatele, trebuie să întrebăm şi după aceea putem da un răspuns. Deci nu pot să dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, a mai explicat Mark Rutte.

Premierul Ciucă a adăugat că răspunsul privind aderarea la Schengen va fi unui pe măsură, în condiţiile în care atitudinea României va fi de a prezenta realitatea în mod transparent.

„Tot efortul la nivelul Guvernului, instituţiilor nu au fost făcute pentru altcineva decât pentru români, mediul de afaceri, care aşteaptă un răspuns pozitiv. Este o decizie care nu va ajuta doar România, ci şi ţările din jur şi din UE. Eu sunt ferm convins că prin această atitudine a noastră de a prezenta realitatea, de a fi cât mai transparenţi vom primi un răspuns pe măsură. Nu pot să am altă atitudine vis a vis de un eşec, care nu cred că se va întâmpla, dar potenţialul de eurospecticism e unul posibil”, a explicat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a explicat de ce România trebuie primită în spațiul Schengen. Declarația a fost făcută de față cu premierul Olandei, Mark Rutte.

„Discuţiile de astăzi au reconfirmat că guvernele noastre au vederi comune în ceea ce priveşte aspecte esenţiale pentru securitatea în vecinătatea Uniunii Europene şi a NATO. În acest context, doresc să exprim recunoştinţa Guvernului pentru prezenţa în Grupul Aliat din România a militarilor din Ţările de Jos, alături de colegii francezi, belgieni şi români. Această contribuţie la postura de descurajare şi apărare a Alianţei Nord Atlantice în România reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că Alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul şi valorile. Domnule prim-ministru Rutte, nivelul excelent de cooperare în domeniul apărării ne conferă perspective bune şi pentru proiecte comune în industria de profil. În discuţiile noastre am evidenţiat şi potenţialul din alte sectoare, precum energie, industrie alimentară sau transport naval. (…) Am apreciat în discuţiile cu domnul premier Rutte nivelul susţinut al cooperării noastre economice bilaterale. Domnul preşedinte a subliniat deja că Olanda ocupă primul loc în rândul investitorilor şi doresc pe această cale să îi mulţumesc personal domnului prim-ministru, Guvernului Olandei şi investitorilor pentru încrederea pe care o au în mediul de afaceri din România şi, desigur, pentru modul în care au înţeles să folosească resursele şi oportunităţile pe care ţara noastră le oferă. Această vibrantă cooperare la nivelul sectorului de afaceri mă determină să punctez beneficiul direct pe care aderarea României la Schengen îl poate aduce pentru economia olandeză. Prin ridicarea controalelor la frontierele interne se vor reduce semnificativ costurile transportatorilor şi, în egală măsură, efectele negative ale întârzierilor pentru pieţe şi lanţuri valorice. Este o realitate că războiul Rusiei în Ucraina a deviat fluxuri semnificative de mărfuri către România. Eforturile noastre sunt concentrate pe frontiera externă pentru a asigura echilibrul optim între securitate şi eficienţa tranzitului de mărfuri, mai ales cereale. Pentru piaţa unică europeană, însă, avem nevoie de continuitatea Spaţiului Schengen în România”, a transmis Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit, miercuri, premierului olandez Mark Rutte pentru prezenţa militarilor din Ţările de Jos în România, alături de colegii lor francezi, belgieni şi români, într-o conferință la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din localitatea Cincu, judeţul Braşov.

„În primul rând, permiteţi-mi să exprim recunoştinţa ţării mele pentru prezenţa în România a militarilor din Ţările de Jos, până la 200 de soldaţi. Eforturile lor, împreună cu colegii lor francezi, belgieni şi români, pentru a construi şi opera Grupul de luptă aliat, sunt foarte apreciate de români. Această contribuţie la postura de descurajare şi apărare a NATO în România este extrem de semnificativă, deoarece reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că Alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul şi valorile”, a transmis premierul Nicolae Ciucă prim-ministrului Mark Rutte.

Nicolae Ciucă a reiterat ideea că „invazia rusă în Ucraina a modificat ireversibil relaţia noastră cu Rusia”.

„Războiul de agresiune neprovocat, ilegal şi premeditat împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Trebuie să rămânem uniţi, solidari, să sprijinim Ucraina şi să împiedicăm extinderea războiului, în special în partea de sud a Ucrainei, la gurile Dunării, cu consecinţa blocării accesului Ucrainei la porturile de la Marea Neagră”, a mai afirmat Ciucă.

Potrivit acestuia, „efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la partenerii noştri vulnerabili”.

„O mare responsabilitate pe care o avem în calitate de aliaţi este să ne asigurăm că lecţia învăţată din această criză de către Rusia şi alţi actori globali şi regionali este că agresiunea are efecte negative semnificative. Am adoptat o poziţie fermă şi hotărâtă faţă de Rusia, în cadrul UE şi NATO, dar şi în formatele multilaterale, vizând izolarea Rusiei la nivel internaţional, susţinerea unor sancţiuni dure şi asigurarea punerii lor în aplicare, pledând pentru un sprijin mai larg din partea democraţiilor din întreaga lume. România a susţinut toate pachetele de sancţiuni ale UE, inclusiv cel mai recent – al optulea pachet”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Olanda este ultimul stat care nu şi-a precizat clar poziţia faţă de dorinţa României de a intra, în 2022, în spaţiul Schengen. Ambasadorul Olandei la Bucureşti a declarat pentru Europa Liberă că răspunul nu ar fi unul pozitiv, pentru moment.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version