Iohannis, la centenarul Mausoleului de la Mărășești: „Conflictul militar din vecinătatea graniţelor noastre ne aminteşte de ororile războiului”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, în care aduce un omagiu tuturor înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru ţară, dar face referire şi la conflictul din Ucraina, care ne aminteşte ororile războiului şi datoria de a consolida capacitatea de apărare a României.
„În urmă cu 106 ani, a început, la Mărăşeşti, cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial, când Armata Română, cu sprijinul aliaţilor, a reuşit să oprească ofensiva Puterilor Centrale, stabilizând frontul pentru întreaga durată a războiului. Această importantă victorie militară a fost obţinută însă cu preţul unor mari sacrificii de vieţi omeneşti, în memoria cărora au fost ridicate mausolee şi monumente, precum cele de la Mărăşti, Oituz şi Mateiaş, care glorifică eforturile şi jertfa soldaţilor români din Primul Război Mondial”, a afirmat şeful statului, în mesajul transmis de… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!