Iohannis, în discuții telefonice cu Zelenski, despre securitatea la Marea Neagră. I-a garantat din nou sprijinul necondiționat al României pentru Ucraina

iohannis zelenski

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 9 ianuarie 2024, o discuție telefonică cu Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, transmite Administrația Prezidențială. Cu prilejul convorbirii, Președintele Klaus Iohannis și omologul ucrainean au avut un schimb aprofundat de opinii și evaluări cu privire la situația de securitate din Ucraina și din regiune, în special la Marea Neagră, iar Președintele României l-a asigurat pe Președintele Volodîmîr Zelenski de continuarea sprijinului ferm al țării noastre pentru Ucraina. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a reiterat condamnarea de către România a recentelor atacuri brutale intensificate ale Rusiei asupra Ucrainei, în special asupra infrastructurii civile.

Președintele României și Președintele Ucrainei au discutat și despre dezvoltarea relației bilaterale și prioritățile în acest sens pentru anul 2024, în special proiectele transfrontaliere de interes reciproc și dorința comună de a avansa substanțial în procesul de stabilire a unui Parteneriat Strategic între cele două țări, conform deciziilor luate cu prilejul recentei vizite a Președintelui Volodîmîr Zelenski la București, în octombrie 2023, și conform Declarației Comune semnate atunci de cei doi șefi de stat. În acest context, Președintele României a salutat progresele referitoare la recunoașterea de către Ucraina a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”, ca urmare a celor convenite de cei Președinți în octombrie 2023, și a subliniat importanța respectării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a continuării unui dialog bilateral constructiv, transparent și principial între cele două țări pe toate dosarele de interes reciproc.

Președintele Klaus Iohannis și omologul ucrainean au discutat și despre sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, Președintele României felicitând Ucraina pentru decizia istorică luată în luna decembrie 2023, în cadrul Consiliului European, de deschidere a negocierilor de aderare. Președintele Volodîmîr Zelenski a mulțumit în mod deosebit Președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul valoros și susținerea acordate de șeful statului român personal și de România în atingerea acestui obiectiv.

Președintele României și Președintele Ucrainei au discutat, de asemenea, despre parcursul euroatlantic al Ucrainei și despre prioritățile la nivel aliat din acest an, precum și despre continuarea sprijinului relevant pentru Ucraina, inclusiv în contextul pregătirii Summitului NATO de la Washington.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, după discuția telefonică avută cu Klaus Iohannis, președintele Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei, anunță mediafax.

Președintele României, Klaus Iohannis, și cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut marți o discuție telefonică.

„Exporturile lunare ucrainene prin România au crescut de la două milioane la trei milioane de tone și am discutat despre modalitățile de creștere prin punctele de trecere a frontierei pentru atingerea țintei de patru milioane de tone. Mulțumesc României pentru susținerea deciziei de începere a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE și pentru că sunteți dispuși să împărtășiți experiența pozitivă de integrare europeană cu țara noastră”, a scris Zelenski pe pagina sa de Facbeook după discuția avută cu Iohannis.

„L-am informat pe președintele Iohannis cu privire la continuarea terorii aeriene manifestată de Rusia și am subliniat importanța cooperării suplimentare cu partenerii pentru consolidarea scutului aerian al Ucrainei. Am discutat și despre cooperarea bilaterală, inclusiv despre programul de instruire a piloților ucraineni pentru avioane F-16. Am fost de acord să înceapă lucrările la garanțiile bilaterale de securitate pe baza Declarației de la Vilnius G7. Apreciem dezvoltarea unui parteneriat strategic ucraineano-român puternic”, a mai arătat Zelenski.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu