INTERVIU Forța Dreptei vrea mai multe școli în Constanța. Eduard Niță: „Avem copii care merg un kilometru jumate ca să ajungă la școală!” – VIDEO

Aripa dură a PNL nu a acceptat alianța cu PSD, astfel că și-a făcut partid: Forța Dreptei a fost înființat de fostul premier Ludovic Orban mai degrabă pentru un mesaj clar: niciodată cu PSD! La Constanța, ideea este mai profundă: niciodată cu primarul Vergil Chițac! De altfel, liberalii constănțeni nu l-au vrut de mai mulți ani pe primarul în funcție al orașului, care, de altfel, nici nu se consideră liberal sau membru al PNL, ci se află într-un parteneriat. Desele gafe administrative au umplut paharul și deputatul Bogdan Bola a plecat din PNL. Odată cu el, au plecat și cei mai mulți tineri din PNL, practic tot tineretul liberal s-a alăturat Forței Drepte. Printre aceștia se regăsește și Eduard Niță, vicepreședinte al organizației municipale a Forței Drepte.
Eduard Niță nu a mai făcut politică până acum. Este un tânăr dezamăgit de mersul lucrurilor din oraș și dorește o schimbare reală în bine. Nu știm, însă, cum se va întâmplat asta, pentru că primarul online al Constanței evită orice intersectare cu opoziția sau critica, astfel că cei de la Forța Dreptei rămâne să trage semnale de alarmă în funcție de posibilități și contextul dat. Printre proiectele Forței Drepte, Eduard Niță dorește o actualizare a sistemului educațional, în sensul că unitățile școlare au rămas ancorate în organizarea din anii 1990, deși contextul s-a schimbat mult în 30 de ani, mai ales datorită faptului că au apărut cartiere noi.
Despre școli, administrație, politică, schimbare radicală a politicii și multe altele, tânărul Eduard Niță a fost amabil să ne detalieze în cadrul unui interviu:



