Intervenție ISU Constanța: Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este oprit temporar la această oră din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia – Mircea Vodă.
UPDATE: CFR anunţă că echipele ISU au permis redeschiderea circulaţiei pe firul I între Mircea Vodă şi Medgidia. Potrivit CFR, echipele ISU au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe ambele fire de pe intervalul respectiv, pentru a se asigura zona de acţiune necesară stingerii incendiului.

„Până la finalizarea acţiunii de stingere a incendiului, desfăşurată de echipele ISU, următoarele trenuri sunt oprite temporar în staţia Medgidia: IR 1589 (Bucureşti Nord – Constanţa), IR 1920 (Constanţa – Bucureşti Nord – Oradea), IR 1982 ( Constanţa – Bucureşti Nord) şi R 8204 (Constanţa – Buzău)”, a mai transmis sursa citată.
Compania precizează că urmează staţionarea temporară şi a altor 3 garnituri, aflate in circulaţie în acest moment, însă se apropie de zona afectată de incendiu: IC 581 (Bucureşti – Constanţa), IR 1972 (Constanţa – Galaţi) şi R 8346 (Constanţa – Călaraşi).
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


