Intervenție ISU Constanța la Costinești: Mină marină, explodată în zona digului

dig

Autorităţile din Constanţa intervin, luni, după o explozie Explozie în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. ISU Constanţa anunţă, luni, o explozie în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti.

„Posibil mină marină”, a transmis sursa citată. La faţa locului intervin mai multe echipaje.

„În această dimineață (luni – n.r.), în jurul orei 9.00, am fost solicitați prin apel la 112 să intervenim în stațiunea Costinești acolo unde a avut loc o explozie pe dig. La fața locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța, de la stația Tuzla o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor și de asemenea, ambarcațiunea RIB, iar în aceste momente vor pleca și colegii cu echipajul CBRN. Ajunși la fața locului, colegii au perimetrat zona și au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.

Pe un grup de Facebook, un internaut susține că a fost vorba despre o mină care a explodat atunci când s-a lovit de pietrele din dreptul unei plaje private din Costinești. Autoritățile au găsit o doua mină, plutind în larg, și fac eforturi pentru îndepărtarea oricărui pericol.

Reprezentantul Forțelor Navale Române a precizat că la fața locului se deplasează o echipă de scafandri pentru a verifica situația.

„Cu privire la explozia semnalată în această dimineață în zona digului din zona Costinești, Garda de Coastă verifică situația la fața locului. În ceea ce privește cea de a doua mină semn.alată ca plutind în derivă în aceeași zonă, vă informăm că Forțele Navale Române au pregătit o echipă de scafandri EOD care urmează să se îmbarce pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia, urmând ca împreună să se deplaseze, în cel mai scurt timp posibil, în raionul indicat in vederea evaluării situației și intervenției pentru neutralizare, in măsura în care mina este identificată. Vom reveni cu detalii prin Biroul de presă al Forțelor Navale, in funcție de evoluția situației”, au transmis reprezentanții Forțelor Navale.

O explozie puternică s-a produs luni în mare, în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. Despre acest incident a vorbit și șeful salvamarilor din Costinești. Potrivit acestuia, „s-a zguduit pământul” , iar oamenii s-au speriat.

„Ne-am speriat, am văzut un fum albastru, nu ne-am mai confruntat cu așa ceva până cum. Am crezut că o butelie de pe la hotel a explodat. Nu ne-am închipuit să fie așa. S-a zguduit pământul. Toată lumea era mirată. Au venit toți aici. Erau unii speriați. Nimeni nu e obișnuit cu treaba asta. A fost puternică explozia. Au fost pietre aruncate, apă multă aruncată, că a explodat chiar lângă mal. Eu am sunat la 112. Erau persoane care au zis că le dor urechile din cauza șocului. Zona este închisă, oamenii mai caută, fiindcă niște oameni spun că au mai văzut una. E steag roșu, apa e periculoasă. Curenții sunt foarte puternici și se intensifică. Misiunea scafandrilor e grea. Și cu barca e foarte greu în valurile astea”, a declarat șeful salvamarilor din Costinești, notează digi24.ro.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu