Întâlnirea Macron – Scholz: Franţa şi Germania vor să fie „pionierii refondării Europei”

Preşedintele Franței Emmanuel Macron a îndemnat duminică Germania, la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, ca „locomotiva” franco-germană să devină „pioniera refondării Europei”, relatează agenţiile AFP şi DPA.

„Avem o imensă muncă în faţa noastră pentru a ne atinge obiectivul unei Europe mai suverane, mai democratice, mai unite”, a spus Macron la o ceremonie a parlamentelor celor două ţări desfăşurată la Universitatea Sorbona din Paris, potrivit Agerpres.

Pentru că Franţa şi Germania au pavat calea reconcilierii în Europa în perioada postbelică, acum cele două ţări trebuie să acţioneze ca „pionieri ai refondării şi consolidării Europei”, a indicat preşedintele francez.

Aceasta trebuie să însemne, a explicat el, un sistem energetic prietenos cu mediul, investiţii în schimbarea ecologică, creşterea independenţei UE în aprovizionarea cu energie şi dezvoltarea apărării europene, printre altele.

Avem nevoie de o strategie industrială europeană mai ambiţioasă care să protejeze producţia în Europa, precum şi de o strategie “Made in Europe” care să aducă UE în avangarda tehnologiilor viitorului şi a inteligenţei artificiale”, a detaliat Macron.

Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit şi el despre nevoia unei Europe „suverane” şi a promis că Berlinul şi Parisul vor colabora în această direcţie. Cele două capitale „îşi unesc forţele acolo unde statele naţionale şi-au pierdut puterea de a salvgarda valorile noastre în lume, de a proteja democraţia noastră în faţa forţelor autoritare. Dar şi în competiţia pentru tehnologiile moderne, în securizarea aprovizionării cu materii prime, cu energie”, a adăugat Scholz.

Cât despre sprijinul pentru Ucraina în războiul cu Rusia, Macron şi Scholz au promis că ţările lor vor susţine Kievul în faţa agresiunii ruse în mod „neclintit” şi „atât timp cât va fi necesar”.

După criticile la adresa Germaniei pentru ezitările acesteia de a oferi Ucrainei tancuri Leopard, Scholz a reafirmat la Paris angajamentul ţării sale de a susţine militar Ucraina, „în strâns consens între noi şi cu aliaţii noştri SUA”.

Noi, împreună cu prietenii şi aliaţii noştri, vom scrie un nou capitol în istoria europeană”, a susţinut cancelarul german, promiţând că „imperialismul lui (Vladimir) Putin nu va învinge”.

După discursurile lor de la Sorbona, Macron şi Scholz au o reuniune în cadrul consiliului de miniştri franco-german, întâlnire anuală care în luna octombrie anul trecut a fost amânată din cauza disensiunilor dintre Paris şi Berlin pe o serie de subiecte cheie, inclusiv energia şi apărarea.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *