INS: România a pierdut aproape PATRU MILIOANE de cetățeni în ultimele trei decenii

Populaţia României a scăzut în ultimii 30 de ani cu 4 milioane de persoane, a atras atenția preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la conferinţa „Îmbătrânirea populaţiei rezidente, un fenomen greu de oprit”, conform Agerpres. În 2021 nivelul populației României era similar cu cel din 1966, a mai precizat președintele INS:

„Observăm că pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scădere a populaţiei de aproape 4 milioane, iar dacă ne comparăm cu anul 1966 populaţia României din 2021 este la nivelul celei din 1966. Piramida vârstelor este un instrument foarte important pentru a vedea nu numai structura pe cele două vârste, dar care este impactul unor decizii politice, al unor schimbări politice sau al unor momente importante din istoria unei ţări. Şi aici practic ce ar trebui să observăm? În primul rând că avem două piramide. Avem piramida vârstelor de la ultimele două recensăminte şi ce observăm. Observăm o scădere a bazei, deci practic o scădere a populaţiei rezidente tinere atât la recensământul din 2011 cât şi la recensământul din 2021. Aici aş face o observaţie. Se observă că la recensământul din 2021 baza este şi mai mică şi avem la nivelul populaţiei de sub un an o scădere cu 18%. Această cohortă poate să crească în perioada următoare întrucât veţi vedea ceva”.

Preşedintele INS a precizat, de asemenea, că populaţia rezidentă din 2021 a scăzut în raport cu 2011 cu 5,3%, iar în raport cu 2002 s-a micşorat cu 12,1%. Ritmul scăderii populaţiei rezidente s-a redus, dar este la o valoarea apreciabilă. Fenomenul este prezent la nivelul ţărilor din estul Europei. Bulgaria a avut o contracţie a populaţie între cele două recensăminte de peste 11%, iar Croaţia tot cu 11%. În Polonia contracţia a fost de sub 1%, iar Cehia a avut o creştere.

INS menţionează că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *